Rețetele de mai jos reprezintă metode naturale de a suplimenta și ajuta apărarea înnăscută a organismului și de a combate inflamația subclinică care există în mod obișnuit în organismul copiilor diagnosticați cu astm și alergii.

Acestea sunt recomandate pe termen lung, între crize!

Uleiuri

(bogate în acizi grași esențiali – reduc inflamația)

- ulei de in 1-2 lingurițe pe zi.

Se poate amesteca în salate, shake-uri, sucuri de fructe sau mâncare.  (A nu se încălzi, pt că își pierd proprietățile!)

- ulei de luminiță/ onagru (Evening primrose oil – Oenothera biennis) 250-500 mg pe zi

Se găsește la magazinele naturiste (de ex. produsul Calivita).

Ceaiuri pentru întărirea imunității funcționalității respiratori

  •  pentru 1 litru de apă fiartă -

 – 7 g frunze iarbă mare (Inula helenium)

- 3,5 g semințe fenicul

- 3,5 g semințe schinduf

-3,5 g cimbru

- 3,5 g semințe anason.

Se combină cu 1 litru de apă fiartă și se lasă la infuzat 30 minute. Se strecoară, se adaugă miere când s-a răcit suficient și se ține la frigider.

Doza 1/4-1 cană pe zi, în funcție de vârstă.

  • La 1 litru de apă fiartă:

- 30 g flori trifoi roșu

- 15 g flori gălbenele uscate (calendula)

- 15 g frunze lumânărică uscate (Verbascum)

- 15 g iarbă mare (Inula helenium)

- 15 g lemongrass (cymbopogon)

- 15 g măceșe uscate

 – 15 g semințe fenicul.

Se adaugă la 1 litru de apă fiartă și se infuzează 20 minute.

Doza 1/2-2 căni pe zi, în funcție de vârstă.

Sucuri

Se recomandă utilizarea unui aparat de făcut suc cu masticare, care nu dezvoltă căldură în procesul de extragere și astfel menține proprietățile fructelor.

Dacă se preferă, se pot face și smoothie din fructele de mai jos – prin folosirea unui blender performant.

Suc de mere

Berry happy (© Michael T. Murrray, The complete book of juicing)

1 cană mix fructe de pădure (afine, mure, zmeură, căpșuni)

1⁄4 cană semințe de rodie


1 măr sau pară, felii

Se face suc din fructele de pădure, apoi se adaugă semințele de rodie. La sfârșit, mărul sau para.

Salată într-un pahar (© Michael T. Murrray)

4 crenguțe de pătrunjel


3 roșii

1⁄2 ardei verde


1⁄2 castravete


4 tulpini de țelină


1 felie de lămâie

Se începe cu pătrunjelul, apoi se extrage sucul din celelalte legume, în ordinea de mai sus.

Poate fi util la copiii care refuză să mănânce legume sau salate.

High Vitamin C (© Michael T. Murrray)

(legumele din rețetă au mai multă vitamina C uneori per porție decât citricele!)

1 cană buchețele broccoli cu tulpină

1 ardei verde


1 ardei roșu


2 mere.

Se extrage sucul în ordinea de mai sus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *