toilet-620x349

Pentru că este una dintre cele mai frecvente cauze de prezentare la cabinetul pediatrului, m-am gândit că ar fi cazul să vorbim despre constipație, mult detestata constipație.

Un copil constipat:

  • emite scaunul cu dificultate (plâns, forțare de lungă durată, durere la defecație)

  • emite scaune de mari dimensiuni, (uneori neverosimil de mare pentru un orificiu așa de mic) și de consistență crescută, dur

  • emite scaunul la intervale prea mari.

Intervalul prea mare nu este bine definit, mai ales că variază cu vârsta (vezi tabelul de mai jos).

VÂRSTĂ NUMĂR DE SCAUNE PE SĂPTĂMÂNĂ
0-3 luni – lapte de mamă 5-40
     – lapte praf l5-28
6-12 uni 5-28
 1-3 ani 4-21
 > 3 ani  3-14

Adaptat după Fontana M., Bianch C, Cataldo F, et al.

De menționat – sugarii alăptați exclusiv pot avea emisia scaunelor foarte variabilă – anecdotic se spune că poate varia “între 10 scaune pe zi și un scaun la 10 zile”. Câtă vreme nu apare dificultate la defecație și scaune dure, nu putem vorbi de constipație în acest interval la sugari alăptați.

Tipuri:

• constipație cronică habituală – un tipar de defecație care respectă regula de mai sus timp de mai mult de 2 săptămâni

• constipație nefuncțională/de cauză patologică (megacolon congenital – boala Hirschprung, boli neurologice, metabolice, hipotiroidism, medicamente, anomalii anatomice etc.)

Despre al doilea tip nu vom vorbi aici – sunt cauze FOARTE rare, care se exclud de către specialist.

Voi menționa doar megacolonul congenital, care este cea mai serioasă cauză care trebuie exclusă.

Boala Hirschprung (megacolonul congenital) este o boală genetică caracterizată prin lipsa terminațiilor nervoase de la nivelul unei zone a mușchilor din peretele intestinului gros, ceea ce face ca acea zonă să nu se poată dilata (și deci să fie foarte strânsă => un obstacol). Scaunul nu se poate elimina și atunci se acumulează în amonte de obstacol => zona din amonte se dilată progresiv tot mai mult. De aici rezultă numele bolii (megacolon), destul de eronat din moment ce se referă la zona sănătoasă dar dilatată, nu la cea bolnavă, strânsă, a colonului.

Această boală se diagnostichează în medie la 20 din 100.000 nou născuți, dar pot trece mulți ani până la diagnostic (fie din cauză că simptomele nu sunt foarte zgomotoase, fie pentru că este confundată cu constipația cronică habituală).

Pentru părinți, însă – un copil cu boală Hirschprung nu avea avea aproape niciodată scaune de dimensiuni mari (gros), pentru că zona strâmtată permite doar trecerea unei cantități mici, subțiri de scaun.

Și acum, despre CONSTIPAȚIA CRONICĂ HABITUALĂ:

  Constipation-Child

Cauze (de cele mai multe ori, necunoscute) :

  • învățarea la oliță

  • schimbarea mediului și a rutinei zilnice

  • dietă dezechilibrată sau schimbări ale dietei

  • boli interpuse (o răceală severă care limitează ingestia de alimente sau ține copilul mult în pat etc)

  • factori stresanți

  • amânarea defecației din cauză că e prea prins cu joaca.

De multe ori aceasta este cauza și/sau factorul de întreținere a constipației.

După o perioadă de scaune mari și dureroase, copilul se teme de durere și începe să se rețină. Se asociază de multe ori comportamente specifice (ridicare pe vârfuri, încrucișarea picioarelor, legănare înainte și înapoi cu contracția feselor, uneori retrăgându-se într-un colț sau…după perdea etc). Această reținere nu face decât să inițieze un cerc vicios, în care se acumulează mai mult scaun, care duce la mai multă durere la următoarea defecație și deci la întărirea reflexului de a se reține.

După o perioadă de câteva zile fără o defecație eficientă, apare iritabilitate, lipsă de poftă de mâncare, crampe, balonare etc. În timp, pe măsură ce se acumulează tot mai mult scaun, este posibil să înceapă să se piardă mici cantități în mod involuntar; copiii se jenează sau se sperie, părinții pot să se supere, ceea ce produce și mai multă suferință.

Și acest cerc se repetă la nesfârșit, cu perioade mai bune și mai rele, uneori timp de ani de zile.

Probabil mulți părinți se recunosc în descrierile de mai sus…

Dar ce se poate face?

Sunt câteva ingrediente esențiale în depășirea acestei probleme.

  1. răbdare, optimism și perseverență!  – constipația se poate rezolva! DAR uneori durează mult, uneori tratamentul necesitând tot atâta timp cât a durat constipația (da, chiar și un an, uneori!)

  2. informare

  3. modificări de comportament și stil de viață

  4. modificări de dietă

  5. suplimente

  6. medicamente.

Să le luăm pe rând.

1. PERSEVERENȚĂ:

Deși este o problemă benignă, constipația dă peste cap viața întregii familii. Și numai acesta, și tot ar fi suficient motiv să acționăm împotriva ei.

Dar trebuie știut că o constipație neglijată nu face decât să se înrădăcineze tot mai tare, pe măsură ce colonul se lărgește tot mai mult și acumulează cantități tot mai mari de fecale. Regula de bază este

CU CÂT ACȚIONAȚI MAI REPEDE, CU ATÂT MAI BINE VA FI PENTRU VIITORUL SĂNĂTĂȚII COPILULUI!

2. INFORMARE:

Părinții trebuie să cunoască

• mecanismul de apariție și întreținere a constipației

• componentele fizice dar și psihologice ale problemei

• necesitatea aderării la reguli sănătoase de dietă.

Este nevoie să se stabilească

• o legătură cu un medic de încredere care să supervizeze tratamentul pe toată durata lui

• un sistem de sprijin adecvat

– toți membrii familiei să adere la deciziile luate, să adopte unele modificări de dietă – de ex. consumul de făină integrală, nu albă)

-profesorii pot fi rugați să stabilească un sistem prin care copilul să poată solicita să iasă la toaletă fără să atragă atenția (să poată ieși oricând, să existe un semn discret cunoscut numai de profesor etc)

– medicul

• un mediu comfortabil la toaletă – cărți, jucării, muzică sau povești de ascultat, etc.

article-0-0B4DFDB100000578-825_468x395

• așteptări realiste – nu putem să ne așteptăm ca după ani de constipație să obținem rezultate din prima săptămână – sau ca aceste rezultate să persiste fără ajutor exterior!

• recompense – un calendar sau tabel pe zile cu abțibilduri colorate pentru zilele în care se emite scaun normal în toaletă, povești asociate cu eliminarea de succes (o prietenă născocise o poveste pentru fiul ei “Auzi, a plonjat balenuța! Hai să mai ajutăm o balenuță să plonjeze!”) etc.

Ar trebui evitate pedepsele legate de pierderile involuntare de scaun, precum și asocierile negative cu baia (“acolo nu mă duc că mă doare” etc).

3. MODIFICĂRILE DE STIL DE VIAȚĂ:

• educarea reflexului de defecație

→ asigurarea unei perioade de timp (cam 10 minute) în același moment al zilei, de preferință – dar nu obligatoriu – după mese (pentru a profita de reflexul de eliminare generat de ingestie) și FĂRĂ GRABĂ!

→ poziția “pe vine”/ “pup” este mult mai fiziologică => olițe joase sau un scăunel sub picioarele copilului

pamelamorrison_2

→ educarea copilului să “răspundă” prompt senzației de defecație, chiar dacă activitatea în care este implicat este mai interesantă în acel moment

• evitarea sedentarismului (multe ore pe zi la TV, tabletă, jocuri video etc.)

• activitate fizică regulată și plăcută copilului

• masaj abdominal în sensul acelor de ceasornic pe burtică, începând de la ora 6 și terminînd tot acolo, moment în care se aplică presiune fermă la acest nivel – se poate folosi ulei de mușețel, levănțică sau trandafir pentru facilitarea masajului. Se face de minim 3 ori pe săptămână, înainte de culcare.

Atummyrub

4. MODIFICĂRILE DE DIETĂ

În tabelul de mai jos găsiți atât alimentele care ar trebui crescute sau adăugate în dietă, precum și cele nerecomandate.

Alimente recomandate

Alimente NErecomandate (în cantități mari)

 cereale integrale (->paste, dulciuri, pâine, salate cu cereale fierte), orez brun, muesli sau granola de casă (rețetă)

 făină albă, cartofi, orez alb

 fructe – mai ales prune, piersici, pere, kiwi

lactate (cu excepția iaurtului alb)

 legume

carne

 miere

 dulciuri rafinate

 APĂ

 produse de tip fast-food, chipsuri

Acestea din urmă nu pot fi eliminate total dar e preferabil să fie oferite în cantități mici și rare.

De mare folos este ca modificările de dietă să le respecte pe cât posibil toată familia care mănâncă împreună, pentru ca să nu se creeze copilului sentimente de neadecvare și de pedeapsă. Uneori bunicii cedează destul de ușor la dorințele copiilor, de aceea e util să fie implicați și dumnealor în întregul proces (vezi mai sus, sistemul de sprijin).

Oferirea unui desert mult dorit la sfârșitul unei săptămâni pline de succes la baie poate fi un mod de a recompensa tot efortul.

• FIBRE:

Discuțiile despre fibre sunt destul de controversate – se pune chiar problema ca un exces de fibre fără suficiente lichide în alimentație pot să accentueze constipația!

DAR există consens în recomandarea de introducere a unei cantități adecvate de fibre în alimentație după stabilirea unui reflex corect de defecație, cu scaune la 1-2 zile – chiar dacă tratamentul continuă.

Fibre solubile în apă

Fibre insolubile în apă

fulgi de ovăz, mălai

cereale integrale, orz, pâine de secară, biscuiți integrali, tărâțe, bulgur, cuș-cuș integral

orez brun

mere, pere, căpșuni

spanac, varză, alte legume cu frunze verzi

linte, fasole, mazăre uscată

fasole verde, năut (hummus)

portocală, mandarine etc.

fructe de pădure, prune uscate, curmale, stafide, struguri – și alte fructe

cartofi dulci, morcovi, țelină

conopidă, broccoli

dovleac

ceapă, roșii, castraveți, morcovi, țelină, dovlecei

semințe de in, nuci (inclusiv alune, migdale etc)

psylium

semințe și nuci (inclusiv alune, migdale etc)

Fibrele solubile – se transformă într-un gel care întârzie eliminarea gastrică, mențin constante nivelurile glicemiei (și deci întârzie apariția senzației de foame). Cele găsite în citrice favorizează proliferarea florei intestinale normale.

Fibrele insolubile au efect laxativ, accelerând tranzitul prin intestine.

Ambele sunt necesare pentru o dietă echilibrată.

Children-eating-fruits-and-veggies

• LICHIDE – nu mai trebuie insistat, cred, pe importanța lichidelor în cantitate suficientă – cel puțin 4 pahare pe zi.

 Dar aș vrea să insist pe calitatea lichidelor: se preferă apa (de robinet filtrată, nu îmbuteliată), nu sucurile din comerț (nici chiar sucurile făcute în casă – preferăm fructele întregi pentru beneficiile fibrelor).

Un pahar de apă caldă/la temperatura camerei dimineața la trezire poate face minuni. Se poate înmuia o linguriță de psyllium peste noapte în acest pahar, +/- suc de lămîie după gust.

5. SUPLIMENTE:

semințe de in măcinate – 1 linguriță x 2 pe zi (între 2-7 ani) și până la 1 lingură x 2 pe zi (peste 7 ani) (amestecate în suc de fructe, iaurt, smoothie, supă, miere sau în bombițe – rețete)

semințe de chia – se pot face niște budinci delicioase (rețetă)

psyllium (tărâțele unor semințe din familia pătlaginei)- 1 linguriță pe zi – poate fi crescută în timp la 2 lingurițe

! Toate cele de mai sus se bazează pe conținutul de fibre pentru a avea eficiență – DECI e necesar să socotiți între 1/2-1 pahar de apă în plus pentru fiecare doză de mai sus !

-probiotice (floră normală) – care să conțină tulpinile Lactobacillus și Bifidobacterium

+/- prebiotice (“hrană” pentru flora normală) (există produse care le combină pe amândouă)

6. MEDICAMENTE:

Reguli de bază pentru tratamentul constipației:

1. eliminarea obstacolului (dezimpactare) -> cantitatea (deseori uriașă) de fecale care s-a acumulat deja poate îngreuna tratamentul ulterior

– prin clisme sau laxative sau ambele

– doza și produsul pentru dezimpactare vor fi alese împreună cu medicul!

2. inițierea tratamentului cu o doză medie (stabilită împreună cu medicul)

care se crește treptat (de ex. cu 1 ml pe zi) până la doza cu care se obține ZILNIC (sau la 2 zile max) un scaun FORMAT, emis FĂRĂ DIFICULTATE, de consistență NORMALĂ.

Excepție: dacă la inițierea tratamentului cu doza medie se obține diaree, doza se SCADE treptat (cu 1 ml pe zi) până la atingerea dozei eficiente.

3. menținerea acestei doze aceasta în jur de 1-2-3 săptămâni, în funcție de severitatea și vechimea constipației

4. scăderea dozei treptată dar mult mai lentă decât anterior (1 ml la 2-4 zile) până la eliminarea totală a laxativului.

Cel mai frecvent utilizat laxativ la noi este Lactuloza, pentru care se aplică toate regulile de mai sus.

Se mai pot folosi pentru dezimpactare microclismele (există unele de origine naturală, inclusiv pe bază de miere) sau supozitoarele cu glicerină. Acestea nu trebuie însă folosite pe termen lung, în loc de tratament, pentru a nu “șterge” reflexul de defecație. Același lucru este valabil pentru stimularea anală cu termometrul (în cazul sugarilor)!

Atenție!

•Pentru orice constipație care nu răspunde la măsurile de mai sus, sau pentru orice suspiciune a părinților că problema ar putea fi dată de o altă cauză, este foarte important să solicitați sfatul pediatrului Dvs!

•De multe ori intoleranța la gluten sau lactate poate fi cauza constipației – dacă se asociază cu balonare și dureri abdominale după ingestia acestor alimente, crește probabilitatea ca acestea să fie de vină.

Poate fi de folos să se încerce o dietă de eliminare pentru o perioadă de 1-2 săptămâni înainte de a începe un tratament medicamentos – și aceasta, cu supravegherea și sfatul medicului!

Acest articol a fost inspirat de postarea despre constipația copilului de pe blogul Avivei Romm, căreia îi aduc mulțumiri. (Vă recomand să vizitați și site-ul ei, avivaromm.com, pentru mai multe sfaturi atât pentru copii cât și pentru mămici!)

 

Sper să vă fie de folos cele de mai sus; vă aștept cu comentarii și cu idei pentru viitoarele postări!

Până atunci, să fiți sănătoși!

Bibliografie selectată

  1. Bowel frequency in healthy children. Acta Paediatr Scand 1987;78:682-4.
  2. Evaluation and treatment of constipation in infants and children: recommendations of the North American Society for Pediatric Gastroenterology, Hepatology and Nutrition. Journal of Pedatric Gastroenterology and Nutrition, 43:e1, Sept 2006
  3. Treatments for constipation: a review of systematic reviews. Nov 2014. PubMed Health
  4. capitolul despre constipație din cartea Naturally Healthy Babies and Children – Aviva Jill Romm
60 Responses to Despre constipație
  1. Buna ziua,

    Ma bucur tare mult ca v-am regasit. Micuta noasta se pregateste din aprilie de gradinita 2 ani si 1 luna….de la 7 zile de viata am fost cu ea la dumneavoastra. Asteptam sa va intoarceti in Romania. Vom apela la sfaturile dvs cand vom intampina probleme (intrarea in colectivitate). Va dorim numai bine si multa putere de munca.

    Cu drag

    Vasilica Dagher (mamica Aryannei)

    • Și eu mă bucur să aud vești despre Dvs! Mult succes cu colectivitatea și ne revedem la întoarcere!

  2. Buna ziua,
    Dupa vizita la dvs de saptamana trecuta, am inceput sa introducem o parte din alimentele sugerate si Alexandru e mult mai bine,in ultimele 4 zile a avut scaun normal zilnic. O sa continuam diversificarea si o sa alternam alimentele cum ne-ati sfătuit si speram sa fie tot asa. Va multumim mult si va contactam cu drag cand o sa fie cazul, o zi cat mai buna!

    • Ana Stefanescu May 5, 2016 at 8:25 am Reply

      Mă bucur nespus! Poate vor mai fi perioade mai dificile, dar e foarte bine dacă se rezolvă doar cu intervenții dietetice! Multă sănătate!

  3. Buna seara, Va deranjez din nou . Copilul meu 1 an si aproape 3 luni, a inceput de 3 zile sa bea laptic de vaca (de la sat sursa sigura). Problema este ca micutul, a inceput sa se constipe (dificultate la defecatie plus bobite). Ii suplimentez alimentatia cu tot ce pot mai exact: prune uscate,ovaz, pere, miere, supe, apa; Inainte consuma nan comfortis dar nici atunci nu statea mai bine…Ce sa fac ? Prumul scaun este tare in general bobite , urmatorul in aceeasi zi e mai ok. Nu stiu cum sa procedez am incercat sa.l diluez cu un pic de apa, am adunat smantana. Daca continua sa se constipe ce ma sfatuiti, sa ma intorc la laptele praf? Intotdeauna m-ati salvat. Cu multa recunostinta!

    • O solutie ar fi intr-adevar l;aptele praf, daca pare ca merge bine cu el. Dar puteti asocia Bifido Baby 2×1 plic pe zi. Daca functioneaza, se poate continua multa vreme. Daca nu, la acesta se poate asocia Lass B sau Laxodep (produse de plante pentru constipatie). Daca nici asa nu vedeti ameliorare, poate mai bine sa reveniti la laptele care nuil constipa, pentru ca nu are rost sa incepem un tratament laxativ serios cata vreme exista o solutie dietetica. Mult succes!

  4. Multumesc, multumesc, multumesc!

  5. Buna ziua . Aseara am inceput cu bifido baby 2 pliculete pe zi ( ieri am vazut raspunsul dumneavoastra, nu mergea sa deschid pagina nicicum…. of in cele din urma am rezolvat). Cutia are 15 pliculete, deci imi va ajunge pentru aprox 7 zile…. cat timp sa ii dau , mai pot lua o cutie sau ma opresc dupa cele 7 zile? Da semne bune cu scaunul … e prea devreme ce-i drept , dar eu ma bucur si ma bucur ca ne sunteti alaturi. Copilul meu va e recunoscator de multe ori.

  6. Nu vă opriți! Dacă merge, puteți merge multă vreme cu tratamentul, până când corpul lui se obișnuiește să facă cu ușurință și regulat! Dacă mai apar greutăți, mă anunțați. Mult succes!

  7. Buna,am o detita de 11luni si de o buna perioada de timp reuseste cu greu sa faca scaun,de doua ori a si plans saracuta fiind atat de tare ca a ramas cu fecala si afara si inauntru.se screme mult dar face destul de putin si zilnic .atunci cand vrea sa faca mai nou am observat ca isi incruciseaza picioarele si se screme vazand ca o doare.ieri i-am dat prima doza de laxodep si ceva probiotic la recomandarea farmacistei.intrebarea mea este: laxodep-ul poate provoca reactii adverse care sa duca la voma?deoarece fetita a facut febra azi noapte(ieri dandu-i laxodep) apoi i-am dat sa bea apa si la scurt timp a vomitat.acum nu stiu daca sa mai continui tratamnetul,sa ii dau doar laxodep sau si probiotic.mentionez ca am grija in combinatia mancarii si bea destul de multa apa.astept cu interes raspunsul.multumesc anticipat

    • Bună seara,
      nu, aceste manifestări nu sunt de la tratament ci de la o (probabil) viroză digestivă care acum începe. Aceasta va trebui tratată și depășită înainte să mai continuați cu tratamentul. Dar dacă va urma și diaree veți avea marele avantaj de a face o curățare a intestinului, care e foarte ncesară înainte de a începe orice tratament.
      Dacă însă face așa de greu și cu comportament de reținere (încrucișarea piciorușelor) e posibil să nu vă ajute LAxodep…. dacă nu aveți succes cu acesta, v-aș recomanda Laxit med (v-aș ruga să vă sfătuiți cu medicul Dvs cum se administrează).
      Multă sănătate!

  8. Buna ziua ,am o fetita de 3 anisori si de o perioada de timp face scaune tari ca niste bobite mananca aproape orice dar bea lapte de vaca saptamana asta a avut un singur scaun f greu a reusit sal faca la indicarea medicului am scos laptele de tot si iam dat Laxodep si Protectis dar are 4 zile si nu a reusit inca sa faca ce ar trebui sa fac ,multumesc pentru timpu acordat.

    • Buna ziua,
      in primul rand trebuie eliberata – adica supozitor cu glicerina (pana la 2-3 pe zi) sau microclisme Melilax (tot asa) 1-2 zile, pana vedeti ca se elibereaza de tot. Apoi, continuat cu dieta speciala si Laxodep. Daca nu vedeti insa ameliorare dupa minim o saptamana de Laxodep, poate fi necesar sa va ganditi la un laxativ mai serios.

      Multa sanatate!

  9. Bună ziua. De aproximativ 2 săptămâni fetita mea de 1 an și 9 luni are probleme cu constipația în sensul ca iese cu scaun cam la 2-3 zile și atunci foarte greu cu plansete sau cu supozitor. Inițial am incercat sa reglez din alimentație, iar apoi am încercat cu sirop prunisor și Laxit, însă fără rezultat. Va rog din suflet, dacă va permite timpul, sa îmi recomandați ceva ce ar putea funcționa. Va mulțumesc!

    • Bună ziua,
      e important dacă a început să se și rețină din a elimina.
      Cât despre tratament, cel mai eficient este LAxitul, dar depinde cum a fost administrat și cât de mult timp.

      Vă scriu mai jos o schemă și vă rog să mă țineți la curent dacă întâmpinați greutăți:

      dieta cu evitarea alimentelor care constipa (faina alba, branza de vaci, morcov fiert, banana) si accentuarea celor laxative (miere, para, pruna, pruna uscata, piersica, kiwi, avocado, seminte de in macinate 1-2 lingurite amestecate in iaurt sau piure, seminte de chia, legume variate, faina integrala)
      -hidratare corespunzatoare (ceai musetel)
      -Bifido Baby 2×1 plic pe zi a la longue

      -educarea reflexului (in fiecare zi la aceeasi ora macar 15 minute pe olita – eventual dupa o masa (acest pas nu îl recomand dacă a dezvoltat o spaimă de oliță – mai bine amânați decât să punem “gaz pe foc”)

      -Laxit Med 3 plicuri pe zi 2-3 zile (ceea ce ar trebui să golească intestinul de tot ce se acumulează și nu elimină complet), apoi dupa golire 2 plicuri pe zi timp de o saptamana apoi 1 plic pe zi minim 1 luna
      Daca in aceasta luna s-a obtinut scaunul dorit (zilnic, format dar nu gros si voluminos, emis fara dificultate), atunci se scade la 1/2 plic pe zi 1 saptamani apoi 1/2 plic la 2 zile inca o saptamana apoi se poate opri

      Mult succes și, vă rog, nu opriți brusc! Riscă să se reconstipe!

  10. Buna ziua! Fetita de 1 an si 6 luni, se confrunta cu constipatia de ceca timp. Am incercat bifido baby si casen fibra insa cu rezultat doar pe moment,si aproximativ trei saptamani Laxit med, initial 2 plicuri pe zi, apoi am redus la unul si acum iar face foarte greu si la 3 zile. Putem relua tratamentul cu Laxit med si incepem cu 3 plicuri pe zi, cum ati descris mai sus? Multumim!

    • buna seara,
      as incerca eventual cresterea doar la 2 plicuri. Sau o prima “curatenie:” a intestinului cu o zi de 3 plicuri si apoi scazuta doza.
      Si puteti asocia si Magne B6 1/2-1/2-0 fiola pe zi – ajuta mult magneziul la constipatie.
      Mult succes!

  11. Buna ziua,
    Va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat. Baietelul meu de 2 ani si 3 luni ,pe tratament cu euthyrox de 25 mg de la varsta de 1 an pt ca a avut tsh marit la nastere,insa dezvoltarea lui a fost normala, nu avea semne de hipotiroidism se constipa de aprox 4 luni,uneori face la 2 zile ,am urmat tratament cu laxodep, jarrodophylus o luna, a prins frica si plange inainte ss elimine.nu mai vrea sa stea nici pe.olita. de o luna i am dat la nevoie prunisor lax si il ajuta sa elimine. Imi puteti spune va rog cum pot regla in afara de alimentatie aceasta problema?

    Ii dau ciorbita,apa,prune uscate,ovaz fiert in apa ..etc.

    Multumesc mult

    • BUna ziua,
      nu cred sa fie hipotiroidismul de vina (cum spuneti si Dvs, este bine controlat). Mai degraba este o constipatie obisnuita care apare la varsta asta si care, din pacate, se auto-intretine prin faptul ca se retine copilul din a face scaun.
      Ati incercat deja mai multe produse naturale si putina lactuloza (care se gaseste in Prunisor). Dar ma tem ca trebuie tratament laxativ constant, nu doar la nevoie. Pentru ca sa incercam sa “invatam capul ca intestinul se poate goli fara durere” ca sa accepte incet-incet sa nu se mai retina.
      Tratamentul laxativ ar trebui urmarit de medicul Dvs, pentru ca poate fi nevoie de ajustari – si mai ales de constanta: odata inceput, nu mai intrerupem brusc, nici chiar in caz de diaree, pentru ca se poate reconstipa si o luati de la capat cu tot protocolul:

      -Laxit Med 3 plicuri pe zi 3 zile (timp in care ar trebui sa se goleasca semnificativ, chiar daca face diaree),
      apoi dupa golire 2 plicuri pe zi timp de o saptamana (deja aici nu ar mai trebui sa faca diaree ci scaunul dorit: zilnic, format dar nu gros si voluminos, emis fara dificultate)
      apoi 1 plic pe zi minim 1 luna
      Daca in aceasta luna s-a obtinut scaunul dorit, atunci se scade la 1/2 plic pe zi 1 saptamani apoi 1/2 plic la 2 zile inca o saptamana apoi se poate opri.
      E posibil sa mai necesite ajustari ale dozei, sau asocierea altor produse (magneziu, ulei de parafina, gemoterapice etc) dar aceasta o faceti in legatura cu medicul Dvs.

      Mult succes si sanatate!

      • Este posibil sa il constipe laptele de capra pasteurizat?inca mai papa.noaptea 2 biberoane.nu reusesc deloc sa il scot.plange daca nu ii dau

        • da, din pacate laptele poate sa constipe si oricum prea multa mancare noaptea nu prea e recomandata. Scoaterea se poate face foarte treptat, diluand progresiv biberonul (daca are 200 ml , sa zicem, puteti pune doar 190 si mai adaugati 10 de apa, in noaptea urmatoare 180 si 20 de apa…si tot asa… chiar si mai lent, scazand cu cate 5 ml ) si cand ajungeti la 50-50% apa cu lapte, sa incercati sa schimbati biberonul cu unul de volum mai mic, pentru ca sa vada tot un lichid alb intr-un bib
          eron plin (dar de fapt cu volum mai mic).

  12. I-am dat astazi un plic de laxit si i au aparut niste bubite rosii sub brat, 3 pe burtica,pe.manuta…sa fie reactie la.laxit? Scrie ca poate provoca urticarie. Pot da si bifido baby? Inteleg ca daca face aceasta reactie trebuie sa intrerup laxitul.va rog sa imi.spuneti ce alte variante mai am. 🙁 a facut zilnic dar f putin si tare.se simte burtica tare

    • Nu, urticaria este de obicei cu multe pete, de dimensiuni diferite si foarte plimbarete dintr=o parte in alta. Deci nu cred ca e alergie – mai degraba intepaturi de insecte, poate. Deci nu as opri LAxitul. Da, se poate asocia si Bifido BAby

  13. Buna ziua imi cer scz pt deranj. Am un băiețel de 3 ani si 9 luni .se constipa si a re scaun tot la 2 3 zile foarte voluminos. Am urmat un tratament cu nestlefibre.laxodep si protectis timp de 1 luna .avea scaun aproape zilnic si 2 sapt după tratament. După iara a început constipatia.am uram din nou acelaș tratament tip de 1 luna la spusele medicului.insa fara rezultate de acesta data .face la fel la 2 3 zile si de multe ori numai cu microclisma. Ia m scos din dieta pâinea alba orez ,lapte,faina alba,

    • Buna ziua,

      da, din pacate constipatia poate reaparea destul de usor si tratamentul poate fi necesar pe o perioada lunga, chiar cateva luni.
      Daca prinde frica de eliminare si incepe sa stranga din fundulet, poate sa se inrautateasca constiapatia.
      Va scriu mai jos cateva sfaturi pe care le puteti urma – dar e nevoie de constanta in tratament, si sa nu intrerupeti brusc (eventual sa scadeti doza de laxativ, dar nu sa il scoateti de tot) pentru ca se poate reconstipa.

      Iata cateva variante:
      -Laxit Med 4 plicuri pe zi 3 zile, (timp in care trebuie sa se curete bine intestinul, chiar daca apare diaree)
      apoi dupa golire 2 plicuri pe zi timp de o saptamana (deja aici nu ar mai trebui sa faca diaree ci scaunul dorit: zilnic, format dar nu gros si voluminos, emis fara dificultate)
      apoi 1 plic pe zi minim 1 luna
      Daca in aceasta luna s-a obtinut scaunul dorit, atunci se scade la 1/2 plic pe zi 1 saptamani apoi 1/2 plic la 2 zile inca o saptamana apoi se poate opri.
      E posibil sa mai necesite ajustari ale dozei, sau asocierea altor produse (magneziu, ulei de parafina, gemoterapice etc)

      alternativa:

      -apoi Lactuloza 10 ml – dimineata pe stomacul gol – se va creste (pana la maxim 20 ml pe zi) sau scadea doza cu 1 ml pe zi pana la obtinerea dozei eficiente (scaun moale dar format, emis cu usurinta zilnic). Se ramane apoi pe aceasta doza timp de 4 saptamani, apoi se scade treptat (1 ml la 2-3 zile).

      Mult succes!

  14. Buna ziua dna doctor, băiatul meu de 2.7 ani are constipatie cronica de un an jumate am încercat foarte multe ( lactuloza, bifydo, laxodep, protecția, dùlculax, tot felul de uleiuri semințe chiar si din alimentatie) nimic nu rezolvă problema, am fost internați la București pe tratament si nimic ( doar laxit med ii merge binișor 3 luni i-am dat) dar nu îl mai găsim pe nicăieri. Imi este teama ca iar va face la 6, 7 zile

    • Buna ziua,

      din cate inteleg ati fost investigati in spital si s-au exclus cauzele anatomice ale unei astfel de constipatii, nu-i asa?
      Intr-adevar, LAxitul e cel mai bun – dar din pacate tratamentul de constipatie poate sa fie necesar sa se dea cam tot atat de mult cat a durat si constipatia…
      Deci ma tem ca 3 luni pot sa nu fie chiar suficiente…

      As zice sa reveniti la Lactuloza, eventual in doze crescande pana se atinge doza cu care face usor, si eventual sa suplimentati cu ulei de parafina, care ajuta foarte mult.

      Ca alternativa naturala,
      -Extract de seva de mesteacan 1 ml in putina apa +
      Extract de muguri de nuc 1 ml in acelasi pahar cu apa – dimineata, pranz si seara inainte de masa – 3 luni

      Multa sanatate!

  15. Buna ziua. Fetița mea are 2 ani și o lună, până la 1 an și 11 luni a băut lapte topfer. Am introdus laptele de vacă treptat și s-a constipat. De atunci din august, la recomandarea doctorului i-am dat lapte praf Nestle și tratament laxodep și colidep pe care le-am întrerupt dupa 3 săptămâni (făcea la 2 zile dar foarte greu).după care I-am dat debridat și linex pliculețe tot așa la 2-3 zile ieșea cu scaunul. Am scos și laptele Nestle pt că am înțeles că și de la el se poate constipa și am revenit la topfer.Din lipsa de informație nu i-am mai dat decât linex. acum face cu supozitor uneori la 3 zile și atunci se înroșește la față se foiește dintr-o parte în alta și spune că îi este somn tare. Să incerc sa ajung la un medic? Sau sa revin pe laxodep? As incerca mai degrabă byfidus baby decât linex. Nu știu ce să mai fac, va rog să mă ajutați cu un sfat.

    • Buna ziua,
      intr-adevar pare sa fie o constipatie in toata regula.
      Nu e ok sa faca doar cu supozitor, poate “uita” cum se face sa elimini fara ajutor…
      Da, BIfido baby 2×1 plic pe zi e un inceput bun. Dar daca sunteti in situatia de fata este nevoie, cel mai probabil, de un laxativ adevara – nu Debridat, poate nici macar Laxodep (desi il puteti incerca pe acesta pana ajungeti la medic).
      Asa ca ar fi bine sa luati legatura cu un medic pediatru care sa va conduca tratamentul laxativ cu Laxit MEd sau Lactuloza sau ulei de parafina.

      DAca nu reusiti, va pot da eu cateva indicatii, dar tot ar fi bine sa fiti urmarita de medic, pentru ca tratamentul poate dura mult timp, uneori cateva luni, si poate necesita mai multe ajustari.

      Mult succes si sanatate!

  16. Mulțumesc de sfaturi. Am fost la medic între timp, mi-a recomandat macerat gemoterapic de merisor 10 zile, jarrodophilus infant. A început să facă la 2 zile cat a luat tratamentul. Acum face la 3 zile, fara supozitor, dar se teme de fiecare dată. Este și alergica și încă îi dau macerat de coacăz negru. Totuși mi se pare mult să dureze 3 zile. Nu mai știu ce să îi dau.

    • Da, daca ramane frica de eliminare, atunci e necesar un tratament laxativ mai serios, pentru ca sa invete ca poate sa faca fara efort si sa nu se mai retina din a face.

      Si intr-adevar, la 3 zile e cam multisor.
      Eu as zice totusi sa incepeti un laxativ – cu cate dureaza mai mult “frica” cu atat e mai greu de inlaturat.

      De exemplu:
      -Laxit Med 3 plicuri pe zi 3 zile, (timp in care trebuie sa se curete bine intestinul, chiar daca apare diaree)
      apoi dupa golire 2 plicuri pe zi timp de o saptamana (deja aici nu ar mai trebui sa faca diaree ci scaunul dorit: zilnic, format dar nu gros si voluminos, emis fara dificultate)
      apoi 1 plic pe zi minim 1 luna
      Daca in aceasta luna s-a obtinut scaunul dorit, atunci se scade la 1/2 plic pe zi 1 saptamani apoi 1/2 plic la 2 zile inca o saptamana apoi se poate opri.
      E posibil sa mai necesite ajustari ale dozei, sau asocierea altor produse (magneziu, ulei de parafina, gemoterapice etc)

      Mult succes!

  17. Incepem de azi tratamentul. Mulțumesc din suflet!

  18. Buna seara!Am un baietel de 1 an si 4 luni si de varsta de 1 an ne confruntam cu constipatia.A avut ca tratament laxodep,protectis si acum isilax dar fara rezultat.are scaun la 3,4 si chiar 5 zile cu plans ,durere si dat din picioare de frica ,pt ca ii este frica sa faca si mai scapa cate un pic.Va rog sa ma ajutati cu un sfat!

    • Buna ziua,

      imi pare rau ca treceti prin aceste momente dar=, ca o mica consolare, va pot spune ca nu este nimic neobisnuit: la varsta asta exact asa se constipa copiii, prin faptul ca se tem de eliminare si se “strang” sa nu elimine…
      Dar cu tratament se poate indeparta frica, pe masura ce copilul vede ca se poate degaja fara durere zilnic.

      Puteti incepe astfel:
      -Laxit Med 3 plicuri pe zi 3 zile, (timp in care trebuie sa se curete bine intestinul, chiar daca apare diaree)
      apoi dupa golire 2 plicuri pe zi timp de o saptamana (deja aici nu ar mai trebui sa faca diaree ci scaunul dorit: zilnic, format dar nu gros si voluminos, emis fara dificultate)
      apoi 1 plic pe zi minim 1 luna
      Daca in aceasta luna s-a obtinut scaunul dorit, atunci se scade la 1/2 plic pe zi 1 saptamani apoi 1/2 plic la 2 zile inca o saptamana apoi se poate opri.
      E posibil sa mai necesite ajustari ale dozei, sau asocierea altor produse (magneziu, ulei de parafina, gemoterapice etc)

      In acest timp, este foarte important sa ii creati si lui dorinta sa se elibereze, “sarbatorind” fiecare scaun la care nu se retine (cu o steluta aurie pe un orar de scoala de exemplu – ioar la sfarsitul saptamanii adunati stelutele si faceti planuri impreuna ca saptamana viitoare sa adunati mai multe etc…)

      Mult succes!

  19. Revin la dvs și nu știu cum să îndrăznesc să vă mai cer îndrumări in legătură cu constipația fetiței care tind sa cred că are legătură cu faptul că are un teren alergic. Trebuie sa intru mai mult în detalii. As vrea să plătesc o consultație, dar fizic nu pot ajunge la cabinet pentru că sunt destul de departe. Dacă exista vreo altă modalitate și sunteți dispusă să mă îndrumați va rog să îmi spuneți. Mulțumesc pentru timpul acordat.

    • Imi pare rau dar eu nu mai fac consultatii online, cel putin deocamdata… dar colegele mele de la Regina Maria Cluj fac, si puteti cu toata increderea sa solicitati o consultatie la ele. E destul sa intrati pe pagina
      https://www.reginamaria.ro/clinica-virtuala

      E adevarat ca nu orice se poate rezolva prin mesaje si de la distanta asa ca va incurajez sa povestiti cu oricare dintre ele.
      Va doresc mult succes si sanatate!

  20. Bună ziua. Am un băiețel de 4 ani si 9 luni. Are o problemă cu constipatia, de un an jumatate, de când s-a născut fratiorul sau. Prefera sa isi amane scaunul, nu vrea sa mănânce fructe si legume. Supa o mănâncă foarte rar ,strecurată. Am incercat siropul prunisor, sirop pe baza de miere, optifibre , fără rezultat. Șingurul care a mers o perioadă, a fost, dulcopic. Apoi s- a obișnuit si cu acela. Are scaun la 7 zile, după ce îi băgăm supozitor sau melilax. Scaune groase,lungi, tari ,spiralate.Cere mult lapte, aptamil. Bea apa destulă. Refuză să renunțe la pampers si sa facă la toaletă. Intră în panică doar daca aude de supozitor. Ce ne sfătuiți să facem?

    • BUna ziua,
      imi pare rau pentru intarzierea raspunsului..

      Din pacate pare sa se fi instalat o constipatie in toata puterea cuvantului…
      Se poate rezolva, dar e nevoie sa faceti destul de multe schimbari.
      In primul rand e nevoie sa mai renuntati la lapte – ar fi minunat sa nu mai bea deloc, dar daca totusi nu se poate deloc, atunci cat mai putin. Eventual poate fi inlocuit tot cu un lapte praf dar mai putin constipant (Hipp COmfort sau Combiotik) dar si acela maxim o cana pe zi.

      Si va scriu mai jos care ar fi recomandarile de urmat – DAR e foarte important sa nu intrerupeti tratamentul brusc. La nevoie se pot modifica dozele, se pot adauga si alte produse dar pentru aceasta trebuie sa tineti legatura strans cu medicul Dvs care mai poate face aceste modificari.

      -Laxit Med 4 plicuri pe zi 3 zile, (timp in care trebuie sa se curete bine intestinul, chiar daca apare diaree)
      apoi dupa golire 2 plicuri pe zi timp de o saptamana (deja aici nu ar mai trebui sa faca diaree ci scaunul dorit: zilnic, format dar nu gros si voluminos, si emis fara dificultate)
      apoi 1 plic pe zi minim 1 luna
      Daca in aceasta luna s-a obtinut scaunul dorit, atunci se scade la 1/2 plic pe zi 1 saptamani apoi 1/2 plic la 2 zile inca o saptamana apoi se poate opri.
      E posibil sa mai necesite ajustari ale dozei, sau asocierea altor produse (magneziu, ulei de parafina, gemoterapice etc)

      PLUS
      dieta cu evitarea alimentelor care constipa (lapte, faina alba, branza de vaci, morcov fiert, banana) si accentuarea celor laxative (miere, para, pruna, pruna uscata, piersica, kiwi, avocado, seminte de in macinate 1-2 lingurite amestecate in iaurt sau piure, seminte de chia, legume variate, faina integrala)
      -hidratare corespunzatoare (ceai musetel)
      Se mai poate adauga Borcanelul “Scaun prea tare” de la Prisaca Transilvana, Bifido BAby 2×1 plic pe zi… etc

      Mult succes!

  21. Bună ziua,

    Am o fetita de 3 ani și 2 luni. In noiembrie a avut scaun tare și a făcut cu plânsete. De atunci ii este frica sa facă și aleargă prin casa și tipa ca nu vrea sa facă treaba mare.
    De obicei, incerc sa o țin în poziție de șezut și pana la urma nu mai poate sa tina și face. Nu face tare si nici nu o doare. O întreb daca durut-o funduletul și spune nu. De 3 ori pana acum, a făcut și singura. Am uitat sa menționez ca încă face în pampers. Cere pampersul când ii vine sa facă. Nu vrea deloc la olita, și nu am insistat foarte mult pentru ca mi-era frica sa nu ajungem în situația asta de a nu mai face.
    Singura problema este ca se tine și 5-6 zile, dar când face nu este un scaun tare, este normal, dar o cantitate destul de mare.
    Ultima data (27 decembrie) când a făcut, am observat un pic de sânge în pampers și când m-am uitat la fundulet, era destul de iritata și avea fisura anala. I-am dat cu rivanol, acum arata destul de bine. Am început sa ii dau Bifido baby și am reușit sa o conving sa mănânce mai multe fibre (fulgi de ovăz în iaurt, fructe și laptele de vaca l-am înlocuit cu lapte de cocos/migdale ). Dimineața, pe stomacul gol, ii dau 2 linguri de miere și sa bea apa călduță. A mâncat o perioada destul de lunga, în fiecare dimineata lapte de vaca cu cereale. Nu mai voia altceva. Menționez ca începând de la mijlocul lui octombrie , am stat mai mult în casa. Era obișnuită sa petreacă 2 ore la prânz afara și 3 ore seara. Acum ne plimbam puțin seara.
    Am înțeles de la medicul de familie ca în cazul în care nu are scaun la 3 zile sa ii fac microclisma.
    Nu înțeleg cum scaunul ei nu este tare și nu o doare când face, din moment ce uneori are scaun la 7 zile pentru ca nu se mai poate tine.
    Este vorba de constipație? Sa ii fac microclisma la 3 zile?

    Azi e a 3 a zi de la ultimul scaun, dar nu am văzut-o sa se tina. Nici nu mi-a zis ca o doare burtica.
    La ea este teama de a face.

    Multumesc

    • buna ziua,
      Este cu siguranta o constipatie, chiar daca in final scaunul care iese este moale. Este asa numita “falsa diaree” care poate aparea dupa ce scaunul a stat prea mult timp in intestin…

      Si da, intr-adevar, frica de eliminare este de multe ori factorul declansator al unei constipatii. Si atunci se incepe tratament pentru a putea “convinge capul ca intestinul se poate degaja fara durere”.
      Si pentru asta facem tratament de mai lunga durata pentru ca frica dispare greu…
      Nu, nu este recomandat sa ajunga sa faca doar cu microclisme, pentru ca incet-incet anusul poate “uita” sa se relaxeze fara stimulare. Microclismele sau supozitorarele le recomandam doar ca tratament de salvare, cat mai rar.
      Tratamentul laxativ oral este cel necesar!
      Da, microclismele sunt
      Eu va scriu mai jos cateva recomandari, dar va rog mult sa le discutati cu medicul care o vede, pentru ca tratamentul de constipatie poate necesita ajustari, modificari, si deci un contact strans cu medicul copilului.

      1.-dieta cu evitarea alimentelor care constipa (faina alba, branza de vaci, morcov fiert, banana) si accentuarea celor laxative (miere, para, pruna, pruna uscata, piersica, kiwi, avocado, seminte de in macinate 1-2 lingurite amestecate in iaurt sau piure, seminte de chia, legume variate, faina integrala)
      -hidratare corespunzatoare (ceai musetel)
      -borcanelul “Scaunul prea tare” de la Prisaca Transilvana
      -Bifido Baby 2×1 plic pe zi a la longue

      2.-educarea reflexului (in fiecare zi la aceeasi ora macar 15 minute pe WC – eventual dupa o masa. Acest pas se poate omite daca nu face decat in scutec sau se sperie tare de olita.

      Si tratamentul laxativ efectiv: 3.-
      Laxit Med 3 plicuri pe zi 3 zile, (in aceste 3 zile incercam sa golim intestinul de tot ce a acumulat – in aceata perioada poate sa faca si diaree, dar este important sa goleasca tot)
      apoi dupa golire 2 plicuri pe zi timp de o saptamana (deja in aceasta saptamana ne dorim sa aiba scaun format si zilnic)
      apoi 1 plic pe zi minim 1 luna.
      Daca in aceasta luna s-a obtinut scaunul dorit (zilnic, format dar nu gros si voluminos, emis fara dificultate), atunci se scade la 1/2 plic pe zi 1 saptamani apoi 1/2 plic la 2 zile inca o saptamana apoi se poate opri.

      Uneori nu merge chiar asa de liniar si mai sunt necesare alte terapii adjuvante: magneziu, Lactuloza, produse gemoterapice.

      Mult succes!

  22. Buna ziua,
    Am si eu o problema cu constipația fiicei mele. Are un 1 an jumate si elimina fecale rar la 4 zile, tari uneori si cu urme de sange pe scaun. Constipatia a aparut in urma unui tratament cu fier si cred ca fetitei mele ii este teamă sa mai elimine scaunul. Nu prea mănâncă fructe si nici supe. Bea apa, încă este alăptată la sân. Va rog sa imi spuneti cum pot trata constipatia. Nu mai urmeaza tratamentul cu fier.

    Multumesc!

    • BUna ziua,
      da, intr-adevar, frica de eliminare este de multe ori factorul declansator al unei constipatii. Si atunci se incepe tratament pentru a putea “convinge capul ca intestinul se poate degaja fara durere”.
      Si pentru asta facem tratament de mai lunga durata pentru ca frica dispare greu…
      Eu va scriu mai jos cateva recomandari, dar va rog mult sa le discutati cu medicul care o vede, pentru ca tratamentul de constipatie poate necesita ajustari, modificari, si deci un contact strans cu medicul copilului.

      1.-dieta cu evitarea alimentelor care constipa (faina alba, branza de vaci, morcov fiert, banana) si accentuarea celor laxative (miere, para, pruna, pruna uscata, piersica, kiwi, avocado, seminte de in macinate 1-2 lingurite amestecate in iaurt sau piure, seminte de chia, legume variate, faina integrala)
      -hidratare corespunzatoare (ceai musetel)
      +/-borcanelul “Scaunul prea tare” de la Prisaca Transilvana
      -Bifido Baby 2×1 plic pe zi a la longue

      2.-educarea reflexului (in fiecare zi la aceeasi ora macar 15 minute pe WC – eventual dupa o masa. Acest pas se poate omite daca nu face decat in scutec sau se sperie tare de olita.

      Si tratamentul laxativ efectiv: 3.-
      Laxit Med 3 plicuri pe zi 3 zile, (in aceste 3 zile incercam sa golim intestinul de tot ce a acumulat – in aceata perioada poate sa faca si diaree, dar este important sa goleasca tot)
      apoi dupa golire 2 plicuri pe zi timp de o saptamana (deja in aceasta saptamana ne dorim sa aiba scaun format si zilnic)
      apoi 1 plic pe zi minim 1 luna.
      Daca in aceasta luna s-a obtinut scaunul dorit (zilnic, format dar nu gros si voluminos, emis fara dificultate), atunci se scade la 1/2 plic pe zi 1 saptamani apoi 1/2 plic la 2 zile inca o saptamana apoi se poate opri.

      Uneori nu merge chiar asa de liniar si mai sunt necesare alte terapii adjuvante: magneziu, Lactuloza, produse gemoterapice.

      Mult succes!

  23. Bună ziua,
    Am un băiețel de 11 luni care se screme foarte tare, se înroșește și de cele mai multe ori face foarte puțin(cât o maslina) și tare. Am încercat cu supozit de glicerina, dar mi se întâmplă să îl scoată afara după 1-2 minute cu o bobita de caca și atât. Ii dau dimineață pere, prune, struguri, portocale, fulgi de ovăz, la prânz nu lipsește ciorba și la cina piureuri de legume. Nu vrea sa bea apă, bea foarte puțin și restul da afara(nici ceai). Am făcut tratament timp de o luna cu Bifido Baby, dar nu am văzut nici un rezultat. Ar trebui sa continui cu Bifido Baby? Despre Omnibiotic Panda ce părere aveți?

    • Buna ziua,
      Bifido BAby este un tratament foarte bun la multi sugari – dar daca nu functioneaza inseamna ca ar fi nevoie de un laxativ mai serios. Omnibiotic este un PRObiotic bun dar daca Bifido (care este un PREbiotic, planuit sa aiba exact efect pe constipatie) nu ajuta, atunci nu mai are rost sa va bazati doar pe probiotice.
      As zice sa incercati – pe langa Bifido – si cu un produs macar din plante – LAxodep sau Isilax, dar paote chair cu LActuloza sau Laxit Med. Va incurajez sa incepeti cat de curand un astfel de tratament, pentru ca sa nu apuce copilasul sa prinda frica de eliminare, moment in care incepe sa se retina din a face, ceea ce complica si permanentizeaza constipatia.
      Mult succes!

      • Bună ziua,
        Mulțumesc mult pentru răspuns! Am început azi tratamentul cu Laxodep și probiotic, bebe a făcut caca dar puțin și tare. Ce voiam să vă întreb, cât timp să îi dau Laxodep, până când se golește și caca devine de o consistență normală. Mulțumesc!

        • Buna ziua,

          teoretic minim o luna trebui continuat tratamentul. Daca in aceasta luna s-a obtinut scaunul dorit (zilnic, format, emis fara dificultate) atunci puteti incepe scaderea foarte foarte lenta. Daca nu, mai trebui continuat.
          Multa sanatate!

  24. Buna seara. Baiatul meu de 2 ani si 8 luni, alergic la proteuna laptelui de vaca, in urma unui episod de angina acuta eritomatiasa a primit tratament cu augmentin 10 zile. Din cauza dificultatilor la inghitire, 3 zile mai mult a baut lapte si doar putin orez cu para. In urma acestui episod, de 2 saptamani ne confruntam cu o constipatie pe care nu am reusit sa o reglam din alimentatie, bifido si laxodep. La recomandarea gastroenterolugului am inceput de miercuri 2 zile microclisme dimineata si seara, 2 plicuri laxit med si nestle optifibre 1 masura/2ori/zi. Acum noi ar trebui de maine sa incetam cu microclismele, dar eu tot cred ca nu s-a golit. El inca se tine, tipa si plange cand face caca. Credeti ca ar trebui sa ii dau 3 plicuri laxit med cateva zile daca incetez cu microclismele?

  25. Buna ziua. Am un baiat de 2 ani si 8 luni (aplv) care acum o luna a avut un episod de angina acuta eritomatoasa si a urmat un tratament cu augmentin 10 zile. A avut in acest interval 3-4 zile in care nu prea a mancat din cauza durerilor, acceptand mai mult lapte Alfamino si orez cu pruna. De 2 saptamani ne confruntam cu constipatia, care nu s-a reglat din alimentatie, bifido baby si laxodep. El plange foarte rau atunci cand vrea sa faca si de o saptamana se abtine. De miercuri am primit tratament de la gastroenterolog microclisme (2/zi/2 zile), laxit med (2pl/zi), bifido baby si nestle optifibre(2 masuri/2 ori/zi).
    Mie nu mie se pare ca s-a golit, el inca plange atunci cand face scaun, desi consistenta este buna, doar cateva bobite fiind mai tari.
    Ce ma sfatuiti? sa mai continui o zi cu micrclismele sau sa ii dau cum am vazut mai sus 3 plicuri de laxit med?
    Multumesc mult pentru suport.

    • buna ziua,
      intr-adevar curatarea intestinului se poate face pe gura (cu doze mai mari de Laxit) sau pe fundtulet, cu microclisme sau supozitoare.
      Si da, dupa acest episod de scaune dureroase, poate sa ramana o frica si mai ales un comportament de evitare a eliminarii. Eu cred ca dupa aceste tratamente intestinul s-a golit de ceea ce ramasese acumulat – dar scunul se va tot crea in fiecare zi, deci in fiecare zi va trebui sa faca fara spaima si grija…
      asa ca, dupa aceasta golire, ar fi bine sa continuati cu Laxit Med (la doze mai mici – intial 2 plicuri pe zi 1 saptamana, ca sa se obisnuiasca sa faca zilnic) si apoi 1 plci pe zi cateva saptamani, minim 1 luna.
      Daca in urma acestei perioade s-a invatat sa faca bine, se poate scadea lent:se scade la 1/2 plic pe zi 1 saptamani apoi 1/2 plic la 2 zile inca o saptamana apoi se poate opri
      Uneori nu merge chiar asa de liniar si mai sunt necesare alte terapii adjuvante: magneziu, Lactuloza, produse gemoterapice.

      Mult succes!

  26. Buna seara dna doctor,
    Dupa cele 2 zile de microclisma, vineri si sambata nu a iesit singur cel mic, fiind nevoita la finalul zilei, inainte de somn sa ii fac o microclisma. Astazi, duminica, i-am dat 3 plicuri de laxit med si a avut un scaun, normal ca si consistenta, deloc moale, inca cu usoare plansete dar vizibil reduse ca si intensitate si durata.
    Cu medicul gastroenterolog ne auzim abia joi. Vroiam sa va intreb daca continuarea cu 3 plicuri de laxit med este contraindicata? Nu stiu pana atunci ce ar trebui sa ii mai dau pt a-l ajuta si de microclisme imi e usor teama sa ii mai fac, avand facute deja 10 in aproape 3 saptamani.

    • buna ziua, ma bucur ca deja se vede succes- dar va previn, va mai dura si nu trebuie intrerupt brusc tratamentul! Mai puteti da 3 plicuri 1-2 zile, ca sa se faca de tot curatenie in intestin, apoi sa scadeti doza cum am explicat mai sus. SI nu, microclismele nu sunt periculoase prin ele insele, dar pericolul poate veni din faptul ca incet-incet corpul se invata sa se elibereze doar cu ele, sau dimptrova , ca accentueaa frica copilului de orice e legat de zona anusului.
      De aceea preferam ca tratamentul sa se continue pe gura, cu doza medie continuata timp mai indelungat (cum am scris mai sus).
      Mult succes!

  27. Bună seara, am un băiețel de 10 luni care este constipat. Am încercat să elimin din alimentație tot ceea ce constipă, îi dau și protectis cu bifido baby 1/zi de 14 zile, a avut scaun până acum 2 zile dar cam tari. I-am administrat azi și laxodep, dar deocamdată nu avem niciun rezultat. Problema este că este și în erupție dentară, nu prea mănâncă nimic de 1 săptămână, refuză alimente pe care le consuma cu plăcere și greu reușesc să administrez bifido. Bebe este încă alăptat, iar apă bea maxim 140ml.Am reușit o programare la dvs dar peste 3 săptămâni. Ce îmi sugerați până atunci, foloseam ocazional supozitor cu glicerina, dar azi nu a dat rezultate și sunt ingrijorată că inapetența se datorează și constipației. Vă mulțumesc anticipat

    • BUna ziua,
      da, din pacate lipsa de apetit poate tine si de constipatie si de eruptia dentara.
      Daca merge atat de greu doar cu BIfido atunci probabil ca trebuie sa apelam la un laxativ mai serios. Va scriu mai jos o schema si sa vedem cum se amelioreaza pana ne vedem:
      Lactuloza 8 ml – dimineata pe stomacul gol – se va creste sau scadea doza cu 1 ml pe zi pana la obtinerea dozei eficiente (scaun moale dar format, emis cu usurinta zilnic). Adica daca cu 8 ml nu merge, a doua zi dati 9 ml, apoi 10 etc. pana obtineti scaunul dorit. Se ramane apoi pe aceasta doza timp de 4 saptamani, minim.
      Se poate intampla si altceva: si anume ca 8 ml sa provoace diaree; atunci a doua zi dati 7…tot diaree, atunci a doua zi dati 6… si tot scadeti pana la doza cu care are scaunul dorit.
      Se ramane apoi pe aceasta doza timp de 4 saptamani, apoi se scade treptat (1 ml la 2-3 zile).

      Mult succes!

  28. Bună seara, apelez din nou la dvs. Fetița mea are acum doi ani și jumătate, in august 2020 am trecut pe lapte de vaca de la lapte praf. S-a constipat, am revenit la lapte praf însă constipația nu a trecut, i:am pus supozitor de câteva ori și a rămas cu o frica, la recomandarea dvs i-am dat laxit med cred că 3 săptămâni in care a fost mai binișor dar am renunțat aproape brusc și iar am luat-o de la capăt. Între timp am descoperit aplv și alte alergii alimentare, bănuim și respiratorii și reflux gastrointestinal. Deși nu consuma nimic lactat ea tot se constipa și chiar daca ii vine să iasă cu scaunul se abține și îi este frica foarte tare. Face abia atunci când nu se mai poate abține sau prin somn la 3 zile media. Întrebarea mea este daca reiau laxitmed poate avea contraindicații cu tratamentul pe care îl ia acum sau poate accentua refluxul? Îi dau vit c, picaturi beres drops, protectis (la care as putea renunța, văd că nu o mai ajută pe partea asta) și Aerius timp de o luna, de o săptămână îi dau toate acestea. Îmi cer scuze că am scris atât de mult.

    • Reflux gastroesofagian ca să mă corectez.

    • Buna ziua,
      nu, se pot asocia fara probleme.
      SI e chiar foarte important sa faceti tratamentul constipatiei -chiar pe termen lung, luni de zile daca e nevoie – pentru a sterge acea frica pe care o are si care o determina sa se abtina.
      Din pacate chiar fara lactate constipatia poate sa revina- sau mai bine zis sa fie intretinuta de comportamentul de retentie… Deci poate ca ea nu ar fi asa constipata, daca “si-ar permite” sa se degajeze…
      Va doresc mult succes!

  29. Mereu am avut teamă de laxative, in general mi s-a spus să reglam din alimentație pentru că acestea dau dependență, eu refuz sa cred. In cazul nostru nu e suficientă alimentația cu restricțiile alimentare și mai ales frica de care nu scapă. De când am dat de sfaturile pe care le dați aici parca prind curaj. O să reiau laxitmed și o să continui mai mult de o luna până văd că nu mai are frică. Mulțumesc tare mult. Sunteți o binecuvântare pentru mămici!

  30. Buna seara, am inceput tratamentul cu laxit med, acum îi dau cate un plic pe zi dar ne confruntăm cu o altă problemă și nu știu dacă să mai continui cu laxit sau ce e de făcut.
    Daca înainte făcea la 3 zile chiar și în somn, acum tot refuză să iasă cu scaunul chiar și 4 zile dar are mici scăpări de 4-5 ori pe zi, însemnând cate o cantitate mică. Mănâncă mai puțin, probabil pentru că nu evacuează scaunul. Nu știu dacă se agravează sau cu pași mici ne revenim. Poate ați mai întâlnit astfel de situații, daca nu îndrăznesc prea mult, ce mă sfătuiți să fac in continuare? Mulțumesc .

    • BUna ziua,
      da, din pacate inseamna ca se lupta din rasputeri cu propriul corp ca sa nu se degajeze, dar medicamentul forteaza, asa ca acele mici scapari sunt de fapt “victorii” ale medicamentului, cand chiar nu se mai poate tine.
      Nu l-as califica nici ca progres nici ca regres… Am sperat ca “isi va permite” sa se degajeze sub influenta tratamentului.
      Daca cu 2 plicuri a mers mai bine, puteti eventual sa cresteti la 1 plic jumatate pe zi pentru cateva zile, sa adaugati Magen B6 1/2-1/2-0 fiola buvabila pe zi (adica jumatate de fiola dimineata si la pranz, dar nu seara) in putina apa, in fiecare zi, si sa vedem cum evolueaza.
      SI in timpul acesta, insistat cu jocurile, recompensele (nu stiu daca am povestit despre “orarul cu stelute aurii” pentru motivatie) si modalitatile de a convinge copilul sa “isi dea drumul”…

      Mult succes!


[top]

Leave a Reply to Ana Stefanescu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *