Bine ați venit!

Eu sunt Ana, o doctoriță de copii; lucrez, după cum știți, la Policlinica Regina Maria din Cluj. Dar pentru o perioadă (până în septembrie 2015) mă voi afla în Bologna, Italia, alături de soțul meu.

“doctorița de copii” s-a născut din dorința de a ține legătura cu pacienții mei (mai degrabă cu părinții lor) cât timp voi fi plecată. În acelați timp, se dorește a fi o cale de a îmi afirma și promova “crezul” în ce privește sănătatea copiilor.

Așa că această primă postare este mai puțin despre pediatrie ca disciplină și mai mult despre copii și viața lor firească.

Rolul medicului
În ultimii ani mi-a devenit tot mai limpede că relația copil-părinte a devenit tot mai medicalizată, că medicul a devenit un “membru al familiei”, sau – mai mult – un arbitru care sancționează orice gest și alegere legată de creșterea copiilor.

Familiile sunt mult mai mici; familia tradițională conținea mulți frați și multe generații, în mijlocul cărora crescând tinerii puteau învăța și urmări cursul firesc al vieții. Nici bunicile și mătușile purtătoare de înțelepciune nu mai locuiesc sub același acoperiș cu tinerele familii – și, din păcate, de multe ori sfaturile “bătrânești” pe care le mai auzim în ziua de azi sunt depășite științific, deși bine intenționate. Cele care ar fi meritat păstrate și aplicate s-au pierdut…

sleeping siblings

Departe de mine de a dori să ne întoarcem la o societate arcadiană, idilică dar complet nefuncțională în ziua de azi, care totuși oferă atâtea de multe facilități.
Dorința mea este să încerc să ofer curaj și speranță părinților pentru care copilul este, pe lângă bucuria și lumina fiecarei zile, și un motiv de anxietate și grijă.

Așa că încep prin a vă spune ceea ce spun părinților care vin cu un bebeluș de câteva săptămâni pentru prima vizită: “copiii sunt mai rezistenți decât par”!
Există în trupușorul lor, micuț și încă imatur din multe privințe, o capacitate uriașă pentru dezvoltare și regenerare! Seamănă nespus cu o sămânță, uluitoare prin capacitățile latente de transformare.

Și din aceasta rezultă și capacitatea lor de a depăși bolile, de multe ori fără ajutor exterior, doar cu susținere și dragoste.

Medicina zilelor noastre este un gigant cu picioare de lut; cercetarea a ajuns atât de departe încât există subspecialități ale medicinei care apar practic în fiecare săptămână, studiem tot mai in profunzime și înțelegem tot mai mult. Este de netăgăduit că putem diagnostica multe din bolile care într-un trecut nu foarte îndepărtat erau un mister și aduceau o spaimă profundă, iar pe multe din ele le putem deja și trata. Dar este la fel de adevărat că medicina modernă de-abia acum începe să recunoască (și doar cu mare reticență) ceea ce culturile tradiționale din întreaga lume au știut dintotdeauna: că nu tot ce are legătură cu Viața poate fi redus la o explicație fizică și măsurabilă.

Rolul părinților
De aceea devine tot mai acut vizibil că pacea unei familii, buna înțelegere a membrilor ei, viața și rugăciunea în comun și în armonie pot să reprezinte factori foarte importanți în dezvoltarea lină și fără asperități a unui copil; că în aceleași condiții (și, din fericire, în multe familii există acum bunăstare și igienă și alimentație suficientă și variată) un copil care crește în pace va avea mai multă sănătate (atât fizică cât și mentală) și mai multe forțe pentru a-și începe viața de adult.

Pentru ca totul să devină și mai dificil, lumea zilelor noastre aduce nu numai facilități cât și pericole – excesul de jocuri video și televiziune, de la vârste foarte fragede, imposibilitatea (pentru mulți copii care cresc la bloc) de a se mai juca ore în șir afară, îndepărtarea de natură și – trebuie să o recunoaștem – stresul și absența părinților prinși în vârtejul unei vieți prea solicitante.

sleeping biker

Toate acestea nu fac decât să adauge un bagaj greu de purtat pe umerii unor părinți care deja se văd în fața celei mai dificile sarcini din viața lor – să CREASCĂ un copil, cu toate miriadele de înțelesuri ale cuvântului.

De aceea mi se pare important să repunem în mâna părinților o parte din control; să refacem legătura între ei și copiii lor, mult mai subtilă și puternică decât cea genetică – și cea care ajută în detectarea celor mai mici semne de boală, înainte ca medicul să le poată identifica, și în același timp în oferirea celui mai eficient medicament – dragostea și căldura care să susțină copilul în procesul lui de vindecare.

Odată cu controlul vine însă și responsabilitatea; din nou, greu de purtat, mai ales în era Internetului, “piața publică” a tuturor teoriilor și modelor, cu sumedenia sa de soluții și sfaturi (unele contradictorii și unele neștiințifice sau dăunătoare). Acesta este momentul în care trebuie să trag un semnal de alarmă – marea majoritate a informațiilor de pe Internet, mai ales cele cu titlu “științific” trebuie luate cum grano salis: nu orice terapie aplicată unui alt copil într-o situație aparent similară va fi aplicabilă și copilului Dvs.

Consider, de aceea, că între pediatru și părinți trebuie să existe un parteneriat, nicidecum o relație paternalistă, în care se așteaptă și se oferă o listă de precepte care trebuie aplicate fără drept de apel; de când mi-am început activitatea cred că am învățat mai multe de la mămici și încă și mai multe de la copiii lor decât de la doctorii lângă care m-am format.

Cum văd eu lucrurile
Crezul meu se bazează pe câteva principii foarte simple
– a preveni este de departe mai folositor decât a trata; și prin prevenție înțeleg alăptare, apoi alimentație corectă, hidratare, expunere la elemente (aer, soare, vânt, și mai ales natură și vegetație) precum și alte principii pe care sper să le pot atinge în postările următoare;
– suprimarea unor simptome poate fi mai dăunător decât a le lăsa să acționeze (eventual cu ajutor pentru a limita suferința copilului) pentru a beneficia de pe urma rolului lor în procesul de vindecare (febra) sau pentru a putea evalua progresiunea bolii;
– alegerea unor soluții naturale, simple și ușor de aplicat acasă, în mediul familiar copilului, poate face mult mai mult bine pe termen lung decât utilizarea fără discriminare a produselor farmacologice (utile și foarte necesare în situații selectate);
a nu lăsa frica să dicteze atitudinea în fața unor semne de boală și a avea încredere în capacitatea copilului de a se vindeca și – pe de altă parte – în capacitatea Dvs ca părinți de a identifica adevăratele semne de alarmă de evoluția normală a unei răceli de grădiniță, de exemplu…

Voi cita mai departe din introducerea cărții “Naturally healthy babies and children” (“Bebelusi și copii sănătoși în mod natural”, ar fi o traducere aproximativă) de Dr Aviva Jill Romm, medic și moașă de formație atât alopată cât și naturopată, al cărei crez și mod de a trata sănătatea copiilor îl împărtășesc în mare măsură.

“În viața noastră de zi cu zi, mulți dintre noi am “divorțat” într-o anume măsură de ritmurile naturii. Ne culcăm târziu, mâncăm alimente înalt procesate și ameliorate chimic, petrecem prea mult timp în casă și în general facem prea puțină mișcare.

laughing skater girl

În multe privințe “ne-am înmuiat”. Pe măsură ce stilul nostru de viață se îndepărtează tot mai mult de interacțiunea zilnică și armonioasă cu ciclurile naturale, nu numai că ne pierdem abilitatea instinctivă de a recunoaște ceea ce ne este necesar pentru sănătate și vindecare, dar înseși corpurile noastre încep să uite ceea ce înseamnă cu adevărat Sănătatea. Ne adaptăm pur și simplu la o stare de bine de “mâna a doua”, una în care durerile de cap, constipația, otitele, hemoroizii și durerile de spate sunt acceptate ca acuze normale. […] Când ne învățăm copiii că boala este ceva de evitat cu orice preț și de depășit cât de repede posibil, indiferent de căile prin care obținem asta, le negăm dreptul de a se vindeca, de a beneficia de pe urma bolii, de a se reface și a crește. Negăm adevărul că boala este o parte a sănătății și transformăm boala în inamicul trupurilor lor. […] Echilibrul în toate este cheia sănătății. A fi un fanatic al vieții sănătoase este doar extrema cealaltă a lipsei totale de responsabilitate [asupra sănătății noastre n.mea] […]. Dacă vom crede că trebuie să trăim “curat” și să facem totul “perfect” pentru a învinge și scăpa de boli, ne creem stresul interior a unei lupte sau evitări continui. […] Scopul nu este să ne înarmăm împotriva bolilor ci să evităm boli inutile sau repetate care rezultă din alimentație incorectă, odihnă și relaxare insuficiente, exercițiu fizic inadecvat sau chiar din lipsa căldurii și grijei celorlalți din viața noastră. Și dacă boala apare totuși, rolul nostru ar trebui să fie de a ne ocupa de ea cu blîndețe și compasiune, nu cu sentimente de vină sau cu învinuiri.”

Aș concluziona cu o mică recapitulare
nu toți copiii sunt la fel – nu pot fi comparați și nimeni nu îi poate cunoaște mai bine, în multiplele lor feluri de a reacționa, decît părinții lor
nu toate bolile sunt la fel – și majoritatea bolilor copilăriei sunt o modalitate lentă dar sigură de a maturiza organismul dar și mintea copiilor
“less is more” / mai puțin înseamnă mai mult – în ce privește tratamentul copiilor; cu mențiunea că dorim să folosim mai puține remedii artificiale pentru a permite mai mult organismului să își desfășoare activitatea de vindecare.

Acestea fiind zise, vă mulțumesc că mi-ați vizitat pagina și sper să continuăm să învățăm și să creștem împreună!

18 Responses to Pentru început
  1. Îţi mulţumesc că ştii să încurajezi atât de frumos şi că împărtăşeşti cu noi cunoaşterea la care ai ajuns!

  2. Atat de frumos ai descris relatia parintilor cu copii si atat de bine ai relatat importanta naturii, a alimentatiei si a tot ceea ce avem in jurul nostru gratuit. Am 2 fetite de 6 si respectiv 2 ani si intr-adevar nu sunt la fel, nu sunt foarte diferite pentru ca incercam sa le dam aceeasi educatie, in functie de caracterul si personalitatea lor. Sunt diferite in toate aspectele, dar ceva este similar la amandoua: iubirea pentru noi si iubirea pentru ele. Iubirea pe care noi o oferim fetitelor noastre este primita in aceeasi masura de amandoua. Imbratisarile, cuvintele de incurajare, cuvintele dragastoase au mereu efect in ele si raspund cu aceeasi moneda.
    Ceva ce nu am invatat de la parintii mei, care si acum imi spun sa le pup si sa le spun ca le iubesc cand dorm…eu vreau sa le pup si sa le spun ca le iubesc cand sunt atente si cand au nevoie sa primeasca aceste lucruri, nu cand dorm si nu au nici nevoie si nici nu aud.
    Am invatat de la ele ca este super bine sa primim iubire si este super super bine sa dam!
    Draga Ana, ne-ai oferit incredere si multa iubire si sper ca si tu ai simtit iubirea si increderea noastra in tine, ca medic si ca persoana! Te pupam cu drag, Gabriela, Alexandra si Victoria.

  3. Tare ma bucur de initiativa ta! :*

  4. Buna ziua doamna doctor. Ce bucurie sa va regasesc. Am sunat la R. M. intr-o zi sa fac o programare fetitei mele si cand mi-au spus ca nu mai sunteti in tara m-a incercat un sentiment de tristete… si pe ea la fel (pe fetita mea). Ea va stie de Dr. Stefanescu cu purcelul pe stetoscop 🙂 Dar ma bucur sa aud ca va reintoarceti. Mult succes in Italia. Va salut cu drag.

  5. Buna ziua!As dorii in primul rand sa va felicit pt tot ceea ce faceti pentru noi!Eu am un baietel de 2 ani si as vrea sa il trimit la gradinita.ce parere aveti despre vaccinurile obtionale,in special pneumococic-ul,meningococic-ul s.a.,pt ca doctorul de familie ni l-a recomandat sa il facem inainte de intrare in colectivitate.va multumesc anticipat

  6. Ma bucur nespus ca ai facut acest blog, iti multumim pt sms si osa-ti scriu despre David.
    Multumim pt grija , Te pup!

  7. Multumim mult, doctorita draga !
    eu si cele trei micute iti suntem ,toate ,recunoscatoare pentru postare.si mai ales taticul lor,pe care atat de mult l-am chinuit uneori cu grijile mele mult prea mari.
    asadar,noi toti,iti multumim si iti dorim o calatorie frumoasa!

  8. Buna ziua doamna doctor!
    Ma bucura initiativa acestui blog. O sa va urmarim sfaturile si postarile cu mult interes. Ca o sugestie, ati putea pune un buton de share la sfarsitul postarilor. Ceea ce ati scris mai sus mi se pare foarte interesant si de bun-simt, si as vrea sa share-uiesc postarea, sa afle si alte mamici despre blogul dvs.

    O zi frumoasa si succes!

  9. Buna ziua , ma bucur sa vad ca ati lansat blogul 🙂

    O sa va urmaresc activitatea si sa ne auzim cu bine !

  10. Multumim mult! E asa linistitor sa stii ca exista o mana intinsa.

  11. Pe saitul dumneavoastra am gasit numai postari bine informate. Va felicit pentru felul in care expuneti parerea in randurile de mai sus.

  12. Am un bebe de 4 luni.de pe la 3 luni jumate pe timpul zilei are de obicei 37,9 -38. Nu ii dau nimic nu ii creste mai mare. Ii mai iau dimineața si are 37,6 sau chiar mai mica.Dar nu inteleg dc pe timpul zilei e cam mare.i-am facut analize la sânge si i-au iesit bine.

    • 38 intrarectal? Acesta e doar 37,5… Dacă așa este tot timpul, atunci e posibil ca acesta să fie “normalul” lui, mai ales dacă alte semne de boală nu are și nici analize modificate. Eu zic să nu îi mai luați febra decât dacă îl simțiți că arde cu adevărat :). Multă sănătate!

  13. Buna ziua Am un baietel de 6 luni si a fost racit acum o sapt si nu mai are pofta de mancare de atunci nu mai mananca lapte decat cu lingurita ce sa fac va rog sa ma sfatuiti

  14. Buna ziua,
    Am un baietel de 3 luni are de vreo 2 saptamani un harait in piept ca si cum ar ” toarce o pisica” iar de 2 zile mai tuseste sec nu stiu sigur daca de la secretile respective , febra nu a facut , acu 2 saptamani am fost eu racita, sa fi luat de la mine . In tot acest timp am alaptat. Ce as putea sa ii dau, mentionez ca nu are tot timpul acest horcait decat de 2-3 ori pe zi i se aude.


[top]

Leave a Reply to Anunturi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *