Au circulat în ultima vreme multe articole pseudo-științifice, în tonuri alarmiste și apocaliptice, despre cum comunitatea medicală încearcă să otrăvească copiii cu vitamina D (Vigantolul, în special).

Acest articol se dorește o “limpezire a apelor”, pentru că aceste articole fac foarte mult rău când sunt crezute, și eu însămi am identificat numeroase cazuri de rahitism în familiile în care s-a întrerupt suplimentarea cu vitamina D din cauza lor.

Aceste articole pretind că:

1. “vitamina D nu e deloc o vitamină ci un hormon”

perfect adevărat, un hormon care are rol de vitamină;

vitamină = o substanță care exercită funcții fără de care viața nu ar fi posibilă la parametri optimi (origine – Lat. vita = viață)

2. “suplimentarea cu vitamina D pe gură poate duce la reacții adverse: închiderea prematură a fontanelei anterioare (FA), calcifieri la nivelul organelor, chiar rahitism!”

închiderea FA se întâmplă treptat, prin cacifierea cartilajului de la acest nivel.

Dar dacă este adevărat că o lipsă de suplimentare poate face ca fontanela să se închidă mai târziu, (dincolo de 18 luni) – ceea ce nu este o problemă în sine, ci doar un semn de rahitism, este la fel de adevărat că o suplimentare corectă NU închide prea repede fontanela și nu pune în pericol dezvoltarea creierului! 

În toată practica mea, copiii suplimentați corect au avut tot felul de dimensiuni de fontanele, mai mari sau mai mici, care s-au închis mai iute sau mai încet (chiar și la 6-8 luni!), dar care s-au dezvoltat foarte bine pentru că craniul are și alte locuri prin care crește, NU DOAR PRIN FONTANELĂ!

calcifieri în organe – adică în rinichi, de ex – pot apărea, e adevărat. DAR numai când copilul este supradozat cronic! Adică de exemplu 10 pic pe zi săptămâni și luni în șir! La o doză corectă aceste manifestări NU apar!

→ rahitism – această “acuză” este complet nefondată și absurdă.

Rahitismul = lipsa de calcifiere corectă a oaselor în timpul creșterii accelerate  (primii 2 ani de viață, adolescneță) datorită lipsei de vitamina D.

Copilul crește cel mai repede în primul an de viață și apoi ceva mai încet în următorii. Și exact când crește așa repede, osul are nevoie de calciu (pe care îl primește din belșug din alimentația preponderent lactată – DECI nu trebuie suplimentat) și de vitamina D (fără de care calciul NU se fixează!)

Manifestări:

-oase “moi”, fără rezistență

-deformări osoase – torace cu baze evazate și frunte bombată (primele și cele mai frecvente semne de rahitism)

-hipotonie musculară… etc.

(Nu se mai ajunge în ultima vreme la deformarea oaselor membrelor inferioare (copiii “crăcănați” sau cu genunchii în “X”)… pentru că se suplimentează toată populația cu vitamina D! Și bine face!)

rickets

Cu alte cuvinte, aceste calomnii la adresa vitaminei D nu fac decât să sperie părinții de un rău inexistent, ceea ce îi expune pe copii la un alt rău ⇒ deficitul de vitamina D, care este ESENȚIALĂ pentru o viață sănătoasă.

Iată de ce:

  • are efecte benefice pe sistemul muscular, respirator, pe funcția cardio-vasculară, dezvoltarea creierului, 

  • scade inflamația provocată de virusul gripal, crește cantitatea de proteine care se luptă cu virusul

  • activează sistemul imun în infecții (de exemplu respiratorii) – induce secreția de peptide antimicrobiene, autofagia și specii reactive de azot – toate implicate în lupta împotriva agenților infecțioși (mai multe în această postare despre imunitate)

  • prevenția cancerelor

  • prevenția astmului, diabetului, hipertensiunii, depresiei, bolilor autoimune (studii în desfășurare)

  • prevenția bolilor cardiovasculare (în special la persoanele supraponderale)

Cu alte cuvinte – este foarte importantă pentru viață și greu de obținut fără ajutor exterior.

Și din păcate, românii par să aibă o susceptibilitate mai mare la a dezvolta rahitism (mulți copii de imigranți români fac rahitism când emigrează în țări unde nu se recomandă suplimentarea).

În plus, cum vă ziceam, eu am văzut în cabinet mulți copiii cu tot felul de deformări osoase, din fericire moderate la momentul în care i-am văzut eu, care au apărut din cauza opririi vitaminei D în primul an de viață!

DECI: cum o putem obține?

Vitamina D nu poate fi obținută suficient din alimentație (decât dacă locuim la poli și mâncăm focă și pește oceanic toată ziua), nici din laptele de mamă (care nu îl conține suficient).

vitamind-sources-2

Se poate obține prin expunerea la soare, e adevărat.

DAR:

Pentru a obține suficientă vitamina D, este necesară o expunere la soare adecvată

  •  pe cât mai multă suprafață corporală ,

  • când soarele este cât mai sus pe cer,

  • pentru jumătate din perioada care este necesară pielii să devină roz-roșie și să usture

Aceste recomandări diferă de la om la om, în funcție de:

  • tipul de piele,

  • zona geografică,

  • anotimp,

  • aplicarea de creme de protecție solară SAU spălarea frecventă cu apă.

Atunci de ce să nu stăm la soare, nu?

Ei bine, soarele este foarte util, e adevărat… dar face și mult rău.

Ideea că “bronzul” e sănătos este falsă – asociațiile de dermatologie și oncologie consideră acum că orice bronz, oricât de uniform sau discret, este totuși o agresiune asupra pielii, și că toate aceste microagresiuni – mai ales dacă încep la vârstă mică – pot crește în timp riscul de cancere de piele (scuamos, bazocelular și – cel mai grav și cu apariție la tineri – melanomul).

how-sun-uv-cause-cancer

Așa că se recomandă protecția solară. Ei bine, da.

Trebuie să ne protejăm, mai ales în timpul verii (când soarele e mai sus pe cer) și mai ales dacă suntem expuși pe zone mari. Și mai ales copiii – la care aceste agresiuni se acumulează în timp.

Așa că : protecție = vitamina D inexistentă sau insuficientă.

Ce e de făcut?

Trebuie găsit echilibrul – și protecție și suplimentare.

Ce se recomandă?

PROTECȚIE
– folosirea unui produs cu maxim SPF 30-50 și cu PPD înalt.
– evitarea compușilor OXYBENZON (tulburări endocrine), RETINYL PALMITATE/LINOLEATE/ACETATE sau RETINOL (produși de vitamină A => fotosensibilizare, osteoporoză, hepatotoxicitate etc), parabenii, parfumurile sintetice, Polyethylene Glycol, Phenoxyethanol, Ftalatii, SLS, SLES
– evitarea produselor sub formă de aerosoli sau spray – pot fi inhalate cu efecte nedorite și, oricum, nu ating concentrația necesară pentru a oferi protecție (mai ales pe pielea udă)
– aplicarea FRECVENTĂ (la cel puțin 2 ore) ȘI ABUNDENTĂ (2 degete pe fiecare zonă – vezi poza) a produselor corecte

-folosirea cremelor doar peste 6 luni

– folosirea produselor cu oxid de zinc
– folosirea de îmbrăcăminte de protecție pe zonele neprotejate cu crem (tricou, pălărie, ochelari) și evitarea soarelui cu totul între orele 11-16
– verificarea nivelului de vitamina D

sunscreen

Eu recomand următoarele creme – lipsite de ingrediente chimice dăunătoare și adecvate pentru copii (și adulți). (Eu am verificat doar cremelor pe care le-a căutat de fapt o mămică interesată și serioasă – citiți toată postarea ei aici)

  • Eco Cosmetics cremă minerală SPF 45,

  • Jason Loțiune solară SPF 45,

  • Gamarde Solaire crema SPF 30,

  • Annemarie Börlind Lapte de soare SPF 30

  • Lavera Lotiune bio protectie solara copii si bebelusi SPF 30,

  • Alteya Organics Baby Sunscreen lotion SPF 30,

  • Badger SFP 35.

SUPLIMENTARE

Doze recomandate

Vitamin D council (UK)

Endocrine Society

Food and Nutrition Board

sugari

1000 U/zi

400-1000 U/zi

400 U/zi

copii

1000 U/zi pt fiecare 10 kg de greutate

600-1000 U/zi

600 U/zi

adulți

5000 U/zi

1500-2000 U/zi

600 U/zi, 800 U/zi pt vârstnici

Diferența rezultă din controversele între cercetători în legătură cu necesitatea unor doze mai mari pentru efecte optime. Părerea mea personală este că se subdozează vitamina D în România, motiv pentru care recomand o doză în jur de 800 U pe zi la copii. Mai jos aveți și dozele maxime care nu trebuie depășite; din tabel se vede că e destul de dificil să se atingă doza mazimă la o administrare corectă.

Doze maxime

Vitamin D council (UK)

Endocrine Society

Food and Nutrition Board

sugari

2000 U/zi

2000 U/zi

1000-1500 U/zi

copii

2000 U/zi pt fiecare 10 kg de greutate

4000 U/zi

2500-3000 U/zi

adulți

10.000 U/zi

10.000 U/zi

4000 U/zi

Din experiența mea proprie – eu am stat tot anul trecut, zi de zi, minim o oră afară (am plimbat cățelul), FĂRĂ protecție solară (din lene), cu zone de piele (piele de tip III) atât de expuse cât era acceptabil social 🙂

→ și în toamnă aveam nivel insuficient de vitamina D și a trebuit să mă suplimentez toată iarna!

Concluzie:

Sper că v-am convins cât e de necesară și utilă vitamina D, precum și de necesitatea protecției solare!

Acestea fiind zise – să aveți o vară însorită!

https://www.uptodate.com/contents/vitamin-d-deficiency-beyond-the-basics

http://www.medscape.com/viewarticle/878227?nlid=113939_2046&src=WNL_mdplsnews_170407_mscpedit_peds&uac=82032HK&spon=9&impID=1324577&faf=1

http://www.medscape.com/slideshow/sun-and-skin-6008640?nlid=114340_455&src=WNL_mdplsfeat_170425_mscpedit_peds&uac=82032HK&spon=9&impID=1335415&faf=1#1

http://www.medscape.org/viewarticle/876302?nlid=114269_2709&src=wnl_cmemp_170424_mscpedu_peds&impID=1334793&faf=1

73 Responses to Mituri și adevăruri despre vitamina D (și soare)
  1. Foarte util articolul!
    Ce alt produs recomandati ca supliment de Vitamina D unui copil de 1 an si 8 luni? Preferabil unul natural 🙂
    Multumim!

  2. Este indicat sa se administreze vit D copiilor si pe perioada verii sau doar in perioada rece? Va multumesc pt raspuns

  3. Buna ziua,

    Adultii sub ce forma pot suplimenta carenta vitD toamna, iarna?

    Multumesc

    • Exista produse de vitamina D de 1000-2000 U. Eu am luat 1500 U, de ex. Si asta numai dupa ce m-am testat. Mai ales daca folositi si un ulei de peste care poate contine vitamina D.

  4. O amica isi face testare periodica si suplimentare de vitamina D, a crescut doza treptat la 10 mii unitati pe zi si abia o mica diferenta la testele de sange. Ori nu asimileaza, ori produsul e de proasta calitate in Romania.

    Asa ca eu am reevaluat meniul saptamanal. La alimentatie exista si somon sau sardine (iarna consumam 1-2 mese saptamanal); uleiul de ficat de cod este recomandat in tarile nordice. Mie uleiul asta nu imi place, copilului nici atat, dar pediatrul ne-a sugerat sa consumam ficat de cod ca atare. Am calculat doza de vitamina D si daca se asimileaza totul atunci e f. consistent: o cutie de 125gr acopera necesarul familiei pt 2-3 zile iar la pret ies mai bine. Bonus vitamina A. Nu am racit de 6 ani asadar e bine.

    Cu soarele din ce am citit e suficient putin si des, dar sunt mici rutine zilnic de adaugat: fara crema, dimineata, norii filtreaza dar nu tot, cei cu pielea mai neagra produc vitamina D mai putina (sunt studii facute de medicii danezi prin guineea bissau si compara intre natzii…), nu spalat cu sapun prea des si mai ales dupa plaja ca indeparteaza din grasimea pielii ce are rol in producere, in orasele poluate se asimileaza mai putin etc.asa dar cum ne facem vacantele in zone in afara oraselor 4 sapt. anual, bine impartite, zic ca e bine.

    Ca studii nu mai tin minte pe unde citii, dar in general m-am documentat pt nutritie site-ul universitatilor Harvard, Oxford Jurnals, si publicatiile de pe National Insitute of Health american (si partea Office of Dietary Supplements, National Institutes of Health ) , dar unde verific si cercetatorii si credibilitatea lor . Stiu ca sunt americanizate, dar pe viitor incerc sa urmaresc linia europeana care e mult mai apropiata de profilul nostru genetic, alimentatie, si atitudine (si recomand la orisicine sa se gandeasca de 2 ori daca e cazul sa luam modelul american credibil….ca uite ce rezultate dezastruoase au).

  5. Multumesc mult pentru ca ati scris acest articol.
    Cred ca aceasta controversa este legata strict de Vigantol si nu neaparat de vitamina D. Cel putin asa a fost in cazul nostru cand medicul ne-a recomandat sa folosim alt produs pentru ca Vigantolul ar contine si niste substante nu tocmai sanatoase.
    Daca tot ati vorbit de vitamina D as dori sa va intreb ce parere aveti despre protocolul doctorului Coimbra si bolile autoimune?

    • Ma tem ca nu stiu mai nimic despre acest protocol – acum am deschis o pagina de net ca sa aflu mai multe. Oricum, dupa o privire sumara pot spune ca – in nici un caz nu as avea curaj sa recomand asa ceva fara supraveghere medicala. Vitaminele sunt absolut miraculoase in multe situatii, chiar la doze mai mari – dar trebuie grija mare…

      • Da, da… Nici nu se pune problema de facut tratament cu doze asa de mari fara analize si supraveghere medicala. Doar ca nu prea sunt medici in Europa care sa urmeze acest protocol si ma intrebam de ce. 🙂

        • Mai exista astfel de protocoale |”de nisa” inventate de cate un medic si echipa lui – care daca nu au fost evaluate in studii clinice randomizate pe populatii mari, nu prezinta incredere pentru populatia medicala – care, de buna credinta – prefera sa aplice lucrurile testate si retestate… Care si acelea pot da rateuri, fireste… dar acestea sunt limitele stiintei la acest moment, si incercam sa ne descurcam intre ele.

      • Buna. Vigantolul contine substante nu tocmai sanatoase, care este parerea dvs? Legat de dozarea d3, sunt tot mai confuza, pe prospecte scrie o anumita doza pana la 1 an, alta doza dupa 1 an..de exemplu babyguard, dvs recomandati 2 capsule pana la 1 an, dupa 1 an tot 2? Neonatologul , la nasterea fetitei, ne.a spus ca daca vreau neaparat sa.i dau babyg, sa.i dau o capsula.
        Cea de la secom, la fel, prospect 6 pic pana la 1 an…recomandare-12,15 pic, indiferent de varsta copilului?
        Imi cer scuze daca am inteles eu gresit, dar chiar sunt confuza. O alta nelamurire legata de babyguard, 2 medici la care am mers nu prea erau de acord cu ea, din cauza absorbtiei rapide din cate am inteles eu. Puteti detalia , va rog, acest tip de absorbtie? Multumesc mult

        • Buna ziua,

          oare la care substante va referiti?
          Intr-adevar aceste doze de pe prospecte sunt putin arbitrare – in mod evident nu e mare diferenta intre un copil de 1 an fara 1 saptamana si unul la 1 an si 1 saptamana… REcomandarile noastre oscileaza intre 800-1000 unitati.
          Deci, da, daca doriti Baby Guard DHA, pana la 1 an ar trebui o singura capsula pentru a nu supradoza ceilalti componenti ai produsului. Eu personal prefer sa dau si o picatura de Vigantol pe langa 1 capsula, daca parintii isi doresc Baby GUard, pentru a ajunge la 900 unitati.
          Prospectul de la SECOM este tradus direct din prospectul american. Ei dau 400 unitati pe zi, dar la aceasta doza la noi copiii fac rahitism. Asa e particularitatea “neamului nostru’. De aceea recomandarea de a da 12-5 pic.

          Ma tem ca nu stiu nimic de o absorbtie mai particulara a Baby Guard – cred ca depinde mult de preferinta medicilor sau a zonei. La noi in Cluj se recomanda mult, cu entuziasm.

          Multa sanatate!

          • La substantele nu tocmai sanatoase faceam referire la comment.ul doamnei caruia am dat reply. Recomandarea de 800.1000 unitati pana la ce varsta este? Am o fetita de 2a4l careia ii dau 2 caps babyguard cu d3 de la 1 an, in fiecare luna si as vrea sa.l schimb cu bg dha din cauza ca nu mananca peste deloc, ar insemna tot 2 capsule? Si un bebe de 8 luni caruia ii dau 2 pic vigantol. Intre bg dha, bg d3 si secom ce recomandati? La bebe se recomanda analize de sange, fier, calciu etc la aceasta varsta sau pur si simplu se recomanda suplimente(asa am patit cu fetita mai mare). Multumesc din suflet.

            • revin cu raspunsurile – da, tot 2 capsule si de DHA.
              Pentru copilasul de 8 luni puteti da 1 capsula de Baby Guard de oricare (DHA mai bine) + 1 pic Vigantol.
              Nu, nu se recomanda analize decat daca suntem in cautarea unei patologii – a unei anemii de ex.
              E adevarat ca uneori dam fier chiar si fara analize, daca aspectul copilului este foarte tipic pentru o anemie.

              Multa sanatate!

  6. Am un bebelus de aproape 5 luni. Ii dau doua picaturi de Vigantol pe zi. S-a nascut cu fontanela superioara mai mare, iar mainile si picioarele de obicei sunt transpirate. Medicul de familie mi-a recomandat sa ii dau 3-4 picaturi de Vigantol si Calciu gluconic. Este in regula?? Ce unitate de masura este U? (Am citit ca la sugari se da intre 400-1000 U/zi) Multumesc mult!

    • Fontanela mare nu este neaparat semn ca nu are destula vitamina D – daca asa s-a nascut fireste ca se va micsora mai incet decat la alti copii. Sigur, puteti creste la 3 pic pentru 1-2 luni dar daca nu are alte semne de deficit nu are nevoie mai mult. Cat despre calciu – la un copil care mananca numai lapte, calciul este suficient si nu trebuie suplimentat.
      Multa sanatate!

  7. Bună ziua. Ce recomandați ptr imunitate la copiii intre 2 și 11 ani. Multumesc

  8. Buna ziua,
    Copii mei au 2 ani si medicul de familie mi-a recomandat sa le dau vigantol doar in lunile care contin litera R.(vara este suficient soare si nu este nevoie). As vrea parerea dvs.legata de acest lucru.
    Cate picaturi sa le dau si pana la ce varsta?
    Mentionez ca am facut dozarea de vit D si este in limite.
    Multumesc!

    • Intr-adevar, dupa varsta de 2 ani doar in sezonul rece – adica lunile cu “R” este foarte bine. Dupa aceasta varsta se da doza de 800-1000 U, dupa cum scrie si in postare.
      Multa sanatate!

  9. Bună ziua,

    D-na doctor, fetita mea de 4 ani s-a trezit două nopti, nu consecutiv, plângând ca o mănâncă la fundulet, că o gadila .
    Am spalat-o crezând ca poate a transpirat sau are altceva.

    Poate să aibă viermi?
    In iulie, la analize, n-au iesit.

    Ce medicament sa-i dau pentru viermi, n-a avut niciodată viermi ?!

  10. Bună ziua,

    D-na doctor,

    Legat de vit D:
    Fetiței nu i-am mai dat de la 2 ani.
    Acum are 4. Deci, o sa-ncerc sa-i dau de maine, poate.

    Eu racesc foarte des.
    In august de două ori. Însă fetita Nu a racit.
    Nu prea stau la soare din cauză că mi se pateaza tenul.

    Nu am luat niciodată vitD. In general nu iau pastile dar la raceli beau cate o cutie de paracetamol si tot nu trece.

    Câte pic de vit D3 eurofarm să iau eu si câte fetita? !

    Vă multumim mult!

  11. Bună ziua,

    D-na doctor,

    Între timp, fetița nu s-a mai scarpinat noaptea la fundulet.
    Cred că e transpirat sau a avut niste scene.
    Însa eu i-as se un sirop pentru prevenție dar parcă nu cred in aceasta idee. Ea îmi ia usor siropurile cu seminte de dovleac nu cred c-o scot la capăt.
    Scaunul l-a facut după -amiaza , la doua zile si nu i-am facut analiza din nou.
    Nu stiu ce sirop sa-i dau pentru viermi caci sunt atâtea?

  12. Buna ziua doamna doctor.

    Am un baietel de 8 ani. I-am faut testare la vit D ( dintr-o intamplare) si i-a iesit sub limita. Ce ma sfatuiti sa ii dau ? cat a fost mic i-am dat vigatol picaturi. Merge si la 8 ani? Am citit ca Baby DHA este bun. Ce recomandari aveti pentru noi? Multumim frumos !

  13. Buna ziua, spuneti-mi va rog daca se poate da ulei de peste unui bebeluș de 5 luni, o linguriță pe zi si daca ii asigura necesarul de vitamina d zilnica in locul celor 2 picături de vigantol din cauză că îl văd pe bebe mai agitat, are gaze și nu a ieșit cu scaunul de 5 zile, alaptat, alimentatia mea fiind normala, menționez că înainte de vigantol îi dădeam vit d simpla, avea scaune zilnic, dar la recomandare pediatrului că acea vit d simpla nu știe cat de bine se asimilează, a zis sa ii dau vigantol. Multumesc!

    • Da, se poate, dar NU acopera necesarul -tot va trebui sa dati si un produs de vitamina D pe langa, la o doza adaptata. VA recomand insa produsul Vitamina D ChildLife, 8 picaturi (are alta concentratie decat Vigantolul) care merge foarte bine.

  14. Fetita mea are 7 luni si ii dau vitamina D3 de la Biofarm cate 3 picaturi (la recomandarea medicului care i-a facut ecografia de sold). Deoarece alaptez a zis sa iau si eu. Am fost la medicul pediatru din oras (sunt din Bistrita) pt o raceala si mi-a zis ferm sa nu ii mai dau D3, sa ii cumpar Vigantol. Nu a argumentat iar eu nu am intrebat motivul (greseala mea). Oare nu e ok ce ii dau eu? Ce ma sfatuiti sa fac?

    • Nu, oricare din aceste produse ar trebui sa iaba eficienta similara, puteti continua cu acesta – dupa pararerea mea.

  15. buna ziua,baietelul meu are aproape 4 ani ,are o hipotonie musculara si decurand s a descoperit si un rahitism sold drept.I sa recomandat vigantolett de 1000u/zi.Stiti cumva e ok?cate luni?

  16. Buna seara, am un baietel de 2 luni, se 4 zile refuza sa manance, este hranit cu lapte oraf Topfer ,medicul mi-a zis ca s-a intoxicat cu vitamina d, II administram 2 picuri de vigantol pe zi. Copilul nu isi revine, refuza sa manance. Aceasta sa fie problema?

    • Bună ziua,
      nu, nu ar trebui să fie de la vitamina D – doza este corectă. Dar pot fi o sumedenie de alte cauze – cel mai frecvent infecțioase! Vă rog mergeți repede să fie văzut de medic!

  17. Buna ziua. Va pot deranja cu o întrebare? Ce ma sfătuiți Dvs, câta vreme bebelușul meu de 3 luni, sănătos, alăptat la san, (6400 g, 64 cm) i s a prescris o vitaminizare, pe stil preventiv: 2 pic Vigantol, 4 pic Vitamina C, 3 ml Calciu sirop și 7 pic fier Hausman/ Toate Acestea pe zi, pana la 2 ani.
    Mie personal mi se par prea multe.
    Va mulțumesc pentru timpul acordat.

    • BUnă ziua,
      la acest moment Organizația Mondială a Sănătății nu recomandă ca suplimente decât vitamina D constant la toți bebelușii, până la 2 ani.
      Vitamina C o puteți asocia, dacă doriți, pentru a ajuta imunitatea, dar puteți lua și Dvs în doză mare, pentru că trece foarte bine în lapte.
      Calciu nu are nevoie câtâ vreme are alimentație exclusiv lactată și primește și vitamina D care să absoarbă acel calciu din lapte.
      Fierul poate să devină necesar în jur de 5-6 luni la copiii alăptați pentru că laptele de mamă nu conține destul fier. Dar aceseta sunt cazuri particulare, și se decide, uneori în funcție de analize, de la caz la caz.

      Multă sănătate!

  18. Buna ziua,

    V-as intreba ce parere aveti despre acest raspuns ( https://academic.oup.com/jcem/article/97/4/1146/2833210 ) dat de Institute of Medicine celor de la Endocrine Society in legatura cu recomandarile celor din urma legate de vitamina D ?

    Comitetul IOM (despre care zice link-ul ca a consultat mai mult de 1000 publicatii legate de Vitamina D) spune: “We disagree that serum 25-hydroxyvitamin D (25OHD) levels of 30 ng/ml or higher compared with 20 ng/ml provide increased health benefits. [..] We disagree that all persons are deficient if serum 25OHD levels are below 20 ng/ml”. Mai apoi spune: “It is difficult to justify [..] administration of high doses of vitamin D in the absence of data to demonstrate safety” si “When the totality of the evidence was considered, there was a notable congruence of data to indicate little or no additional benefit with serum levels above 20 ng/ml and a clear plateau of the effect between 12 and 16 ng/ml”.

    Iar legat de absorbtia calciului, spune: “Overall, the IOM committee’s examination of the totality of the evidence (12) showed that the data contradict the 2003 study, revealing that calcium absorption reaches near maximum between serum 25OHD levels of 8–20 ng/ml”. Mai spun ca: “1) practically all persons, 97.5% of the general population, are assured bone health when serum levels of serum 25OHD are 20 ng/ml (50 nmol/liter); and 2) serum 25OHD concentrations of 16 ng/ml (40 nmol/liter) reflect a level that is sufficient to ensure bone health for approximately half the general population.”

    Iar mai departe: “For the IOM, the 20-ng/ml level is the upper range of human requirements, and therefore, on a population basis, 20 ng/ml reflects a level that more than meets the needs of almost all of the general population. The [Endocrine Society’s] guideline’s use of 20 ng/ml as the point for defining deficiency in the general population is inconsistent with the data and inflates the number of persons deemed to be vitamin D deficient. Less than 3% of the general population is likely to have vitamin D needs that require levels to be higher than 20 ng/ml; more than 97% are adequate in vitamin D with serum levels of 20 ng/ml and 50% are adequate at levels of 16 ng/ml.”

    Totodata, v-as intreba daca nu vedeti macar o mica posibilitate ca acei copilasi care au dezvoltat rahitism in urma incetarii suplimentarii cu vitamina D sa-l fi dezvoltat tocmai datorita unei dependente nesanatoase (de vitamina D in forma sintetica) care s-a instalat in organismul lor in urma consumului acestui hormon ? Intreb pentru ca, atat din articolul dumneavoastra, cat si din ce am mai citit, am gasit cazuri cand simptome rahitice s-au instalat in copii la scurta vreme dupa incetarea administrarii acestei substante, lucru care-mi da mult de banuit. Poate acei copii ar fi fost cu totul sanatosi daca n-ar fi inceput deloc administrarea acestei substantei, dat fiind faptul ca rahitismul infantil e, cred, o boala rara. Dar, cred eu, daca intervii in chimia organismului, ceea ce e rar poate deveni frecvent.

    Va multumesc !

    • Buna ziua,

      imi cer scuze ca mi-a luat jumatate de an sa adresez intrebarile Dvs.
      In primul rand, multumesc pentru provocare – am citit cu atentie articolul, precum si altele care au fost in legatura cu acesta. Din 2012 de cand a fost scris s-a declansat o adevarata controversa in multe directii – in primul rand asupra necesitatii testarii prin analize a populatiei precum si a nivelului care se considera limita inferioara a 25 OH vitaminei D in sange.
      DAR nu s-a pus problema ca nu am avea nevoie de ea!
      Din pacate, trebuie sa recunoastem, nu mai traim in aer liber la fel de mult ca in trecut, aerul oraselor noastre este poluat si riscul de cancer de piele a crescut exponential asa ca este nevoie sa ne protejam de soare… si asa se face ca gasim nenumarate persoane deficiente in vitamina D, cu simptome de multe ori nespecifice si care se amelioreaza cand acest nivel se normalizeaza.
      De la momentul cand a fost scris raspunsul Institutului de MEdicina, care punea la indoiala importanta vitaminei D in alte organe decat la nivelul scheletului, au aparut nenumarate dovezi si studii despre importanta ei in functia cardiovasculara, metabolismul glucozei, obezitate, scleroza multipla si multe altele.
      Si asta pentru ca DA, vitamina D are functionalitate de hormon, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne temem de ea! Pe de alta parte, este esentiala in atatea directii – inclusiv in imunitate! – deci esentiala in perioada de crestere (atat a oaselor, cat si perioada de dezvoltare a imunitatii in colectivitatile de copii)!

      DA, faptul ca s-a dezvoltat rahitism dupa intreruperea vitaminei D orale spune in primul rand ca era nevoie de ea! Ma tem ca acesta nu este un argument in favoarea unei teorii a “dependentei” de un supliment exterior.
      Luam exemplul copiilor romani ai caror parinti emigreaza in tari unde nu se recomanda vitamina D – cum ar fi Marea Britanie (desi si ei incep sa recomande in ultima vreme). Acesti copii de la nastere nu au primit deloc vitamina D – si iata ca dezvolta rahitism! Deci nu au avut de ce sa devina dependenti… Da, acolo este si putin soare. Dar iata ca vedem copiii din tara noastra, cu expunere moderata la soare , care totusi incep sa faca rahitism.
      Si DA, rahitismul nu mai este foarte frecvent – oricum nu in formele groaznice de la inceputul secolului 20 – si asta se intampla TOCMAI pentru ca atunci s-a identificat vitamina D si s-a inceput suplimentarea!
      La acest moment vitamina D este singurul supliment recomandat universal, in toti sugarii, de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii.

      Pentru mai multe informatii, aveti aici un alt studiu mai recent, care il citeaza cu deferenta si pe cel mentionat de Dvs – de altfel, prin intermediul aceluia l-am si gasit, si va multumesc.

      https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6365669/

      Cu stima,
      Ana Stefanescu

  19. Buna ziua,

    Am introdus la recomandarea dv vitamina D3 de la secom
    și probioticele Omni Biotic Panda ( pentru intoleranta la proteinele din lapte), iar acum este foarte des constipata, are la doua, trei zile scaun, iar înainte de a le introduce făcea zilnic, chiar și de doua ori pe zi.
    Poate sa fie aceasta constipație de la Vitamina D3 Secom?

    Multumesc,
    Stefana

    • Bună seara,
      dacă primește doza corectă nu ar trebui să fie din cauza vitaminei D. Dar, la copii orice e posibil… Ar merita eventual oprită câteva zile să vedeți dacă există vreo legătură…

  20. Buna ziua!!
    Foarte interesant articolul dvs,de aceea m ati pus pe gânduri ..
    Baietelul meu de la cateva luni a dat semne ca ar fi avut coastele usor iesit in relief,dar nu am dat multa importanta atunci.
    Noi locuim in strainatate ,mai exact in Uk si mi s a recomandat vitamina d3 pt baiat ,dar ulterior mergând la un control uzual mi s a apus sa întrerup vitamina din cauza faptul ca el bea mai mult lapte praf decat normal ,sa zic asa, si el isi suplimenta vitamina din lapte ,altfel era supradozaj.Zis si facut.
    Acum 2 luni am fost in tara,cand el avea 8 luni si a trebuit sa mergem la un pediatru pt o raceala si di una in alta ii obsrrva coastele ,una mai proeminentă ca alta si ne a recomandat vit d3 de 3 ori pe zi a cate 6 picaturi.
    As dori sa stiu si parerea dvs,din articol am inteles ca este prea mult pt el acum si nu as vrea sa dau din una in alta.

    Va multumesc!!

    • Bună ziua,

      mi de scuze pentru întârzierea răspunsului.
      Mă tem că nu puteți ști sigur cât are nevoie decât dacă faceți analize – și sincer asta v-aș recomanda. Dacă are modificări de coaste, aproape sigur necesarul este mai mare – dar haideți să știți sigur.

      Analizele care ar trebui făcute sunt 25-OH vitamina D, Ca, Mg, fosfor, fosfataza alcalina. Puteți face și numai vitamina D, dar așa evaluați tot metabolismul fosfo-calcic la el.

      În ce privește laptele, îndrăznesc să vă recomand limitarea laptelui la 500 ml pe zi – orice fel de lapte ar fi, dincolo de 1 an este neindicat să bea mai mult, pentru că dezechilibrează sursa de nutrienți…

      Multă sănătate!

  21. Buna ziua!

    Multumesc pentru informatiile transmise , sunt foarte interesante.

    Urmaresc informatiile despre suplimentarea vitaminei D de ceva timp.
    Va rog frumos daca aveti timp, sa imi recomandati un produs cu vitamina d pentru suplimentare la adulti.
    Eu iau de obicei vitamina d biofarm picaturi, insa nu o mai gasesc in farmacii.
    Multumesc

  22. Bună ziua,

    Am luat 2 luni vitamina D3 de la secom – Vitamin D3 2000UI pentru ca aveam rezultatul la analiza 26 ng/ml. Intrebarea mea este, pot sa mai iau încă o luna? Și sa repet după aceea analiza? Având în vedere situația cu pandemia nu as vrea sa merg acum pentru recoltare in clinica. MULȚUMESC.

    • Bună ziua, mii de scuze pt întârzierea răspunsului.
      Da, 2000 U e o doză uzuală pentru un adult, deci nu aveți cum greși. Dar e recomandabil să repetați analiza ulterior. Multă sănătate!

  23. Bună ziua.Am un băietel de 1 an si 4 luni si are doar 9 kg.El mănâncă binisor,energic si este încă alaptat la san.
    Oare faptul că nu prea ia in greutate este in motiv de îngrijorare?
    Si as vrea sa imi spuneti parerea dvs daca se poate sa continui cu Vigantol sau sa incerc Baby Guard DHA?
    Va multumesc.

    • Bună ziua,
      nu pot spune că nu ia în greutate bine doar pe baza acestei greutăți care poate fi acceptabilă la vârsta lui. Depinde cum a luat și până acum precum și ce înîățime are… și mulți alți factori care sunt mai greu de discutat de la distanță.
      Ambele produse de vitamina D sunt bune, cu deosebirea că Baby Guard DHA are și acizi grași omega-3. Deci din punctul acesta de vedere acesta e un produs cu mai multe beneficii.
      Multă sănătate!

  24. Buna ziua,
    As avea cateva nelamuriri. Bebe de 1 an are toracele cu baza evazata, lucru confirmat si de catre pediatru dar care nu a considerat necesara dozarea vitaminei D. De asemenea, bebelusul care e alaptat in continuarea nu are pofta de manacare. Inapetenta poate fi de la un deficit de vit D? Daca e deficit, cu suplimentare, forma toracelui va fi normala in timp?
    Va multumesc!

    • Bună ziua,
      nu, nu dozăm nivelul de vitamina D doar din cauza evazării toracelui, care este o consecință care nu e foarte gravă a deficitului. Se crește eventual doza eptrnu o perioadă și apoi se revine la doza normală.
      Da, toracele se poate ameliora, dar nu repede – doar în ani de zile, pe măsură ce copilul crește și scheletul se dezvoltă.
      Pofta de mâncare nu are legătură cu deficitul de vitamina D – dunt multe alte cauza, la vârsta aceasta…
      Multă sănătate!

  25. Buna ziua,
    Va multumesc tare mult pentru raspuns! M-ati mai linistit, nu as fi vrut sa ramana cu sechele si imi era mila sa fie intepat la recoltare…Revin, daca imi este permis, cu o alta intrebare…Doza marita de Vigantol de 4 picaturi cam cat timp ar trebui mentinuta? Multumesc!

  26. Buna ziua.I am făcut dozarea vit d copilului și are val 22.
    Întrebarea mea este cum o pot aduce la valoarea optimă mai rpd și apoi cum mențin acea valoare.Are 32 kg,146 cm și 11 ani și 5 luni.
    Am auzit de varianta injecțiilor Dibase din Italia (nu mi -ar fi greu de procurat dar nu știu schema) sau varianta picăturilor de la Secom sau vigantolette + omega.
    As dori sa mă ajutați cu o schemă indiferent de produs pt a ajunge la valoarea optimă și menținerea acesteia.
    Vă mulțumesc.

    • bună ziua,
      injecțiile nu asigură neapărat o suplimentare fiziologică – eu aș merge pentru o suplimentare orală zilnică. Cu oricare din produsele de mai sus – fie Secom 20 pic ( cam 1200 U pe zi),
      fie Vigantol sau Vigantoletten 1500 U odată
      fie Vigantol/Vigantoletten 1000 U + 5 ml ulei de pește Lysi sau Mollers..
      Aș merge 3 luni cu această doză apoi puteți reveni la 1000 U până în aprilie.
      Nu există nici o garanție că se menține nivelul constant – totul depinde de nevoile corpului, care poate să consume mai mult sau mai puțin în funcție de nevoie. Dar după 6 luni puteți reface analiza și să vedeți cum merge.

      Multă sănătate!

  27. Buna ziua, de la ortopedie ni s.a spus sa luam 2 capsule pe zi de babyguard cu d3 de la varsta de 10 luni, intrucat bebe avea picioarele arcuite, cu toate ca nivelul vit d3 era in limite normale. De la 1,5 ani i.am administrat insa doar o capsula, cu toate ca recomandarea era tot de 2 capsule/ zi, la sfatul pediatrului, chiar si dupa varsta de 2 ani. Acum, la 2 ani si 3 luni, in conditiile in care continui sa.i dau nan4, cam 550 ml/zi, fiind si inceput de toamna, cum am trebui sa continuam, 1 sau 2 capsule, ce m.ati sfatui? Multumesc.

  28. Buna ziua! Am un Bebeluș de patru luni și jumătate!
    La doua luni pediatrul mi-a spus ca fontanela este de 1, însă mi-a recomandat sa continui să ii dau 6 picături de vitamina D3 de la secom, iar la 3 luni când l-a văzut mi-a redus doza la 2 picături și fontanela anterioară din punctul lui de vedere ar fi închisă! Nu mi-a spus ca ar fi o problema sau vreun motiv de îngrijorare!
    La vârsta de patru luni când am mers la medicul de familie pentru vaccinare, acesta mi-a spus ca ar mai fi foarte, foarte puțin deschisă fontanela (nu putea sa își dea seama din cauza mănușilor).
    Cum considerați ca ar trebui sa gestionez problema cu fontanela? Este vreo problema ca s-a închis? Ce îmi recomandați sa fac?
    Am citit foarte multe pe internet și am vorbit cu alți medici pediatrii și mi-au spus ca vitamina D3 fixează calciul in oase și este posibil ca bebelușul sa asimileze foarte mult calciu din laptele matern, motiv pentru care s-a și închis fontanela.
    Menționez ca bebe are 8,800kg, dezvoltate toate Abilitățile conform vârstei și alăptat exclusiv!
    Va mulțumesc

    • Buna ziua,

      nu e nici o problema comportamentul fontanelei atata vreme cat nu interfereaza cu cresterea craniului. SI asta se urmareste prin masurarea regulata a perimetrului cranian si inregistrarea masuratorilor in timp pe o curba de crestere. (o gasiti aici

      Daca lui ii creste capusorul in ritm constant, nu e nici o problema ca s-ainchis fontanela si nici nu e nevoie sa scadeti doza de vitamina D. 2 pic de Vitamina D ChildLife (SEcom) este o doza absolut infima si nu asigura necesarul pentru dezvoltarea armonioasa. Inchiderea fontanelei nu este nici pe departe singurul sau principalul mod de evaluare a necesarului de vitamina D.

      As zice deci ca ar merita sa se urmareasca perimetrul cranian de la o luna la alta si cel mai probabil se va vedea ca ii creste normal.

      Multa sanatate!

  29. Buna ziua,

    Este adevarat ca sticluta de Vigantol trebuie inlocuita la max 1 luna? ”Vigantolul se va depozita ferit de lumina (substanta se inactiveaza la 1 luna dupa desigilarea flaconului prin deschiderea zilnica a acestuia, de aici recomandarea achizitionarii unei sticlute noi de Vigantol la fiecare 21 de zile)”
    Multumesc!

    • Buna ziua,

      este adevarat ca circula aceasta recomandare dar nu am gasit inca nicaeiri justificare pentru ea.
      Oare acel citat de mai sus unde l-ati gasit? Sunt foarte curioasa, pentru ca nici eu nu stiu de unde a pornit acest zvon si as vrea sa ma lamuresc…
      Recomandarea producatorului este sa nu stea flaconul deschis mai mult de 6 luni. Deci nu ar justifica schimbarea la 1 luna.

  30. Citatul este de pe mamica.ro, mai exact https://www.mamica.ro/vigantol/ dar sa stiti ca am mai citit in cateva locuri de aia ma interesa raspunsul dvs.
    Multumesc pentru raspunsul prompt!

    • Multumesc mult pentru link!
      Este asa cum ma asteptam – o informatie trecuta fara o referinta stiintifica. Deci…nu e neaparat de incredere. Si din pacate se preia o astfel de informatie si in alte site-uri si pare ca devine “lege”. Cand de fapt nu are fundament stiintific…

  31. Buna. Am o bebelina de aproape 5 luni. Mome tan ii dau 6 picaturi de Secom zilnic. Ni se termina sticluta si am aflat de Baby Guard. Credeti ca e mai bun al doilea produs, ca sa il cumpar si sa renunt la Secom? Mentionez ca ea mananca lapte praf si foarte putin sân. Nu are alte probleme de sanatate.

    • Buna ziua, ambele produse sunt foarte bune. Eu am foarte buna experienta cu Secomul, dar trebuie dat la doza corecta – 6 picaturi inseamna 400 unitati, si doza in Romania este cam de 800-1000 unitati. Deci as creste la 12-15 pic (15 pic = 0,5 ml din pipeta, ca sa va fie mai usor).
      La Baby Guard problema e aceeasi – dozajul. Fiecare capsula are 400 unitati deci trebuie ori 2 capsule galbene, ori una albastra si una galbena.

      Mult succes!

      • Buna ziua,bebelina 1an si 3 luni,hranita cu formula topfer kinder doar 2 mese pe timpul noptii,inca de la nastere am folosit vigantol dar de aproape o luna am incercat vitamina d3 de la sunwave tot 6 pic.dar as dori sa incep cu baby guard dha,deoarece inca nu are 100% stabilitate cand merge plus ruperea unghiutelor la maini si picioruse,este energica nu are alte probleme de sanatate,care ar fii problema ruperii unghiilor si neavand stabilitatea 100% pt a merge(gen mahmura)asa as descrie stabilitatea ei dar nu mereu.Plus ca am inceput si sa ii d-au si calciu natural sirop.Ce ma sfatuiti?O zi frumoasa

        • Buna ziua,
          unghiile si stabilitatea nu prea au legatura cu vitamina sau calciul.
          Este posibil ca inca sa nu fi achizitionat perfect mersul…dar daca vi se pare ca este efectiv o problema neurologica, (merge cu adevarat anormal), atunci poate fi nevoie de un consult neuro.
          Nici ruperea unghiilor nu este intotdeauna o problema – daca in rest unghia creste bine si are aspect normal – nu este semn de carenta de calciu.
          Nu are nevoie de la aceasta varsta de supliment de calciu =- daca bea lapte praf si mai mananca si alte surse de calciu, fie ele animale sau vegetale, nu e nevoie de supliment. Acesta se introduce in urma unor analize sau a unor simptome tipice de carenta – care sunt cu totul altele si apar foarte foarte rar la aceasta varsta.
          Sigur, puteti da Baby Guard daca preferati, 2 capsule, – dar nu aceasta este solutia pentru problemele de mai sus.
          Multa sanatate!

          • Nu merge anormal,nu are nici o problema de sanatate,am facut un control complet la medlife,am facut si analizele si avea putina carenta de calciu,si mi-a recomandat doar 5 zile gluconat de calciu 5ml,doar ca nu il putea lua bebelina si am luat un calciu natural,avand si alergie la aroma de capsuni si oua,iar unghiutele sunt fragile,se rup si cresc doar ca se rup des.Am inteles,va multumesc frumos pt sfat.O zi frumoasa si multa sanatate si dvs.

  32. Buna seara . Eu am un baietel de 5 ani si locuim in Italia . Aici pediatri zic ca dupa 2 ani nu este nevoie de viamina D . Eu as vrea sa i dau in lunile de toamna si iarna ,dar nu stiu ce fel si ce doze? Multumesc

    • Buna ziua,
      da, si noi recomandam vitamina D in sezonul rece. Doza este de 1000 unitati – puteti achizitiona orice produs gasiti la Dvs si sa ii calculati aceasta doza.
      Multa sanatate!

  33. Buna ziua, daca din greseala am cumparat Vit D de concentratie 5000 IU, se poate administra unui adult jumatate de pastila zilnic? Intentia era sa cumpar de 2000 IU. Multumesc frumos.

  34. Buna ziua,
    pot lua fara sa imi fac griji 10 000u/zi?Pentru cat timp?

    • Buna ziua,

      doza de 10.000 unitati nu este DELOC doza recomandata! Pentru adulti se recomanda 2000-5000 unitati! CEa de 10.000 U era cea maxima care se poate atinge, si aceea doar in situatii cu totul speciale, cand este recomandat de medic in urma unor investigatii!
      Deci in nici un caz nu as recomanda sa luati 10.000 unitati, mai ales pe termen lung!


[top]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *