4.1.1

Limonadă de usturoi © Aviva Romm:

Se toacă mărunt 2 căței de usturoi și se pun într-un borcan de 800 ml sau 1 litru. Se umple borcanul cu apă fiartă și se lasă acoperit timp de 30 minute. Apoi se strecoară usturoiul și la lichid se adaugă sucul de la o lămâie întreagă. Se îndulcește cu miere după gust când temperatura lichidului permite să fie băut.

Se bea cât de mult, cu înghițituri mici și repetate. Sub 1 an se va renunța la miere (se poate folosi sirop de arțar, la nevoie). Nu se folosește deloc la copii sub 6 luni.

Pastă de usturoi pentru tartine:

Cantitățile variază în funcție de cantitatea de produs final dorită.

Se toacă mărunt căței de usturoi organic și se lasă la aer 10-15 minute (se potențează efectul) apoi se amestecă cu ulei de măsline sau unt (2 părți grăsime la 1 parte usturoi – sau mai puțin, după toleranța fiecăruia).

Se unge pe pâine.

Usturoi cu miere © Aviva Romm:

O linguriță de usturoi proaspăt (tocat și lăsat să stea la aer 10-15 minute) se pune într-o lingură și se acoperă cu miere. Se înghite fără să se mestece usturoiul. Apoi se bea apă, ceai, sau puțin suc de fructe.

Se administrează de 1-2 ori pe zi în timpul sezonului de răceli, ca prevenție.

Se poate administra și o dată la câteva ore în timpul răcelilor și este în mod particular eficient pentru angine streptococice.

 

Ulei cu usturoi cu gălbenele pentru otite:

  • Jumătate de cană ulei de măsline

  • 7 g usturoi tocat (1-2 catei)

  • 3,5 g flori de gălbenele uscate (se pot omite daca nu se gasesc)

Se amestecă ingredientele, se pun într-un borcan și se lasă peste noapte în cuptorul încălzit în prealabil la 240 grade C și apoi oprit, pana la racirea cuptorului. Apoi se strecoara si se ține la rece.

Se administrează câte 3-4 picături în ureche afectată – dacă există certitudinea unui timpan intact! La cea mai mică suspiciune de perforație a timpanului se va evita administrarea oricărui produs în conductul auditiv extern!

 

Ulei cu usturoi și lumânărică – pentru otite © Aviva Romm:

  • o căpățână întreagă de usturoi tocată mărunt

  • 30 g flori de lumânărică uscate

  • 450 ml ulei de măsline

Se pun ingredientele într-un borcan încăpător și se amestecă cu un bețișor de lemn ca să iasă bulele de aer. Se acoperă brocanul și se lasă deoparte, în lumina soarelui, timp de o săptămână. Se strecoară lichidul într-un borcan curat (plantele se aruncă) și se păsgtrează la frigider (rezistă până la 2 ani).

Se administrează 3-8 pic în urechea afectată – dacă există certitudinea unui timpan intact! La cea mai mică suspiciune de perforație a timpanului se va evita administrarea oricărui produs în conducutl auditiv extern!

 

Ulei de usturoi pentru tălpi! – © Rosalee de la Foret

- câțiva căței de usturoi

- ulei de măsline

Se mărunțește usturoiul și se lasă să stea în aer 10 min.

Se acoperă cu ulei și se lasă să stea între 30 min – 12 ore. Se strecoară bine.

DS ext: se masează bine în pielea tălpilor și se acoperă cu 2 perechi de șosete, mai ales seara la culcare.

! Se recomandă să se facă zilnic proaspăt, dacă e nevoie de un tratament mai îndelungat.

! Nu vă speriați dacă copilul începe să aibă miros de usturoi în respirație – e semn că a pătruns în circulație și își îndeplinește “misiunea”.

 

Sirop de usturoi-ghimbir-ceapă - © Rosalee de la Foret

→Părți egale din plante proaspete:

-ceapă iute

-usturoi

-ghimbir

→miere (ușor încălzită, mai ales dacă s-a cristalizat)

Se mărunțesc plantele și se umple pe jumătate un brocan. Se acoperă cu miere. Se lasă 2 zile, apoi se gustă.

DS int: 1/2-1 linguriță la fiecare 1-2 ore, în caz de tuse (doza se adaptează în funcție de vârstă și toleranță).

! Nu trebuie neapărat strecurat, dar plantele își schimbă consistența în timp ⇒ se recomandă să se facă în tranșe mai mici.

4 Responses to Rețete usturoi
  1. Buna ziua. Uleiul de usturoi poate fi aplicat si la copii de 9 luni? Multumesc.

  2. Buna ziua! Usturoiul trebuie tocat cu cutitul sau se poate pune in presa de usturoi? Vreau sa ii fac fetitei mele de 1a11l, preventiv, usturoi cu miere, insa cred ca trebuie sa fie mai moale ca sa nu simta nevoia sa il mestece.

    • buna ziua, sigur, merge si in presa, oricum. Doar lasat putin la aer inainte de a-l pune in reteta sa se “Activeze” principiile terapeutice.


[top]

Leave a Reply to Mirela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *